luni, 8 iunie 2015

Valeriu-Jereghi-ultimul-din-mohicani

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/06/08/valeriu-jereghi-ultimul-din-mohicani/

Un om simplu, prietenos, plin de un umor fin, deloc vulgar, bucuros să fie în compania prietenilor, a oamenilor în general. Clipele petrecute cu Valeriu Jereghi rămân de neuitat, glumele, chiar şi maniera de regizare devenind legendare: o spun prietenii, actorii, colegii lui… Valeriu JereghiÎnzestrat cu un talent deosebit pentru cinematografie, în scurt timp a ajuns să fie foarte apreciat ca regizor, scenarist şi producător. Cu o înfăţişare aristocratică, de fapt, este un om modest, prietenos, fără aere de vedetă. Vorbeşte întotdeauna din suflet şi cu mult bun simț, fiind considerat un profesionist desăvârșit. Indiferent pe ce platou de filmare se află, are un ton aparte, deosebit, uşor de recunoscut! Este o adevărată persoană de poveste, un bărbat puternic, capabil de sentimente măreţe. Sentimentele se duc aşa într-o parcare şi revin la un moment dat… Nu vrea să ne mâhnească cu problemele lui, dar ele bat la uşă… Şi atunci când vine vorba de probleme naţionale nu poţi să râmâi indiscret. Ne fascinează cu filme minunate, sincere şi nu poţi, nu trebuie să râmâi indiferent la realitatea fără de speranţă…jereghi
Competitive pe plan mondial, filmele noastre istorice nu prind rădăcini în propria patrie, de altfel, să ne întrebăm, de ce producătorii de filme de succes sunt tot mai des distribuiţi peste hotarele Republicii Moldova, dar intern, – se pun piedici, fie se face ”mortul în popuşoi” atunci când vine vorba de investiţii în cultura cinematografiei naţionale? Ca pe o hartă cu ”pete albe”, care lipsesc secole întregi din ”epopeea noastră” cinematografică”, evident, ele nu pot fi acoperite integral de cineaşti, dar o mare inţeligenţă, iniţiativă din partea lor ar fi fost mult aşteptată şi dorită pentru arta naţională. A fost Loteanu, acum este Jereghi… ”Părerea mea în două-trei cuvinte? Eu cred că Valeriu Jereghi merită mai multe… Este ultimul din Mohicanii cinematografiei moldovenești! Am în vedere cinematografia de ficțiune– astfel, şi-a exprimat pozitiv atitudinea pentru eroul nostru, regizorul Sergiu ProdanNecesare pe piaţa externă, – pe cea internă, ieşirile sale în lume nu au stârnit adeziune anume din vina cenzurii cinematografiei moldoveneşti, sau poate o fi vorba de gelozie colegială pentru succesele altora?arrivederciDe altfel, care ar fi motivul restricţiilor şi din partea ”Moldova-Film” sau din partea miniştrilor culturii pe parcursul anilor?.. Valeriu JereghiŞi dacă vine vorba de o opinie, este imposibil să nu rămâi surprins, ascultând mâhnirea lui Jereghi: ”La festivalurile internaţionale de film, la care am participat şi am fost învitat în scenă ca laureat, se anunţa solemn: “Valeriu Jereghi, Moldova!”. Participanţii festivalurilor din toată lumea apreciază şi cu multă căldură sufletească dăruesc filmului nostru aplauze. Ca ulterior,  să te întorci Acasă şi să nu fii luat în seamă, rămânând neobservat şi necunoscut ca un străin, ignorat ca un duşman. Şi te gândeşti uneori, când îţi este mai greu pe suflet: “Doamne, câti preşedinţi de ţară am avut pe parcursul vieţii mele, – acele persoane care mă respingeau şi mă avertizau cu degetul, apoi cu pumnul?! Câti miniştri ai Culturii am suportat în viaţa mea de cineaste, care nu m-au cunoscut, unii chiar de loc, – ca să nu-mi ofere cumva vre-o susţinere ori un ajutor… – Cine sunteţi voi, Astăzi..? 11427212_859769670760605_5784365483816430624_nŞi revin cu întrebări incomode către ei: – De ce nu am avea şi la noi, acasă, un curs de regie de film artistic? De ce nu să deschidem în ţara noastră o “Scoală de film Valeriu Jereghi”? Aş putea aduce mult aport şi folos artei şi cinematografiei naţionale! Nu mă auziţi, nu doriţi sa faceţi acest lucru, – vă vine greu şi să vă gândiţi la cinematografie din unicul motiv: nu o iubiţi şi nu o cunoaşteti, fie preferaţi persoane incompetente pe care le consideraţi mai utile în domeniu. Şi de fapt, sunteţi indiferenţi faţă de cultura noastră”.10441410_859769464093959_2667673323773042185_n
Colegul de meserie, regizorul Igor Cobileanski l-a menționat pe Valeriu Jereghi ca fiind ”unul dintre cei mai talentați regizori moldoveni! Unicul care până în prezent, a reprezentat Moldova în competiția oficială ”Certain Regard” de la Cannes! Experimentat. Convingător. Combativ.” La Chişinău, filmele lui Jereghi adesea se derulează la cinematografele „Odeon” şi „Patria’‘. Pentru prima dată a fost omagiat aici, acasă, de către o instituție de stat din Moldova. Se pare, că peliculele geniale sunt mai mult distribuite extern, că atunci când a comandat sala special pentru autorităţile noastre, din păcate, n-a venit niciunul: ”Ei nu-şi dau seama că, prin cinematografie, Republica Moldova ar putea răzbate în lume, – a constatat Valeriu Jereghi. 10426092_859769877427251_3122240331433275859_nDesemnarea peliculei ”Arrivederci” ca vârf de diamant al cinematografului nostru de evocare istorică a fost înlesnită dinainte prin indicarea acestui film ca indubitabil apt să facă obiectul unei posibile priviri comparatiste, în plan internaţional, şi încă într-o companie ilustră, din care nu au lipsit şi celelalte pelicule cinematografice create de Valeriu Jereghi: ”Cocostârcul”, ”Iona”, ”Mirajul dragostei”… Printre cineaștii noștri, Valeriu Jereghi este campion la premii internaționale. Primele filme: „În toamnă voi fi acasă” și „Cocostârcul” au fost distinse cu diverse premii. Filmul „Iona”, la fel s-a bucurat de un mare succes. 10422248_859769634093942_9145465186627521239_nPelicula ”Şi va fi‘ a fost primul film artistic moldovenesc prezentat la prestigiosul festival de la Cannes în 1993, şi ultima peliculă moldovenească filmată pe platourile României din Buftea. Valeriu Jereghi a colaborat cu mai multe studiouri de cinematografie din Ungaria, Rusia, Iugoslavia, Germania, Austria, Franța, iar revenind acasă, a realizat filmul lui de referinţă „Mirajul dragostei”. În 2007, a montat la Teatrul Național „Mihai Eminescu” spectacolul experimental cu elemente de teatru și film după piesa scriitoarei americane Tennessee Williams, „În piele de șarpe”, iar în 2008 a realizat filmul „Arrivederci”, filmat la Orheiul Vechi; care a fost premiat la numeroase festivaluri, şi i-a adus lui Valeriu Jereghi un renume mondial. O peliculă în ”alb-negru”, – o poveste a doi copii rămași singuri acasă, a căror mamă a plecat în Italia să lucreze la ”negru”, – a sensibilizat lumea întreagă. Este un film artistic, care nu are scopul de a învinui pe cineva de realitatea redată, dar inevitabil, atinge inimile spectatorilor prin adevăr şi, în special, prin intermediul destinului acestor fiinţe nevinovate implicate şi nevoite să se conformeze cu problemele create de autorităţi.11407273_859769730760599_6963488088301785428_nPentru acest film, Jereghi a luat Marele Premiu la Forumul Euroasiatic, unde a fost menționat drept cel mai bun din cele 240 de filme prezentate la acest festival internațional. Plus la acestea, regizorul a devenit Laureat al Premiului de televiziune al Europei „Erasmus EuroMedia Awards”. S-a învrednicit de premiul absolut la Festivalul de film din Salerno, Italia, iar în 2011 – de Premiul pentru film al Italiei. La fel, ca și Emil Loteanu, el este și scriitor. A editat cartea „Nuvele cinematografice”, volumul ‘‘Dragoste și război’‘ (nuvele și eseuri), a publicat articole, recenzii, nuvele în revistele ”Nistru”, ”Codri”,”Ecranul şi scena”etc. Valeriu Jereghi a realizat 10 filme artistice şi peste 100 de documentare. Recent, regizorul şi scenaristul Jereghi a lucrat la o coproducţie dintre Moldova, Franţa şi Polonia: o peliculă ce redă povestea unui copil care nu se poate resemna cu gândul că părinţii săi divorţează. 11425795_859769564093949_8157044895780171812_nPrintre actori sunt chiar fiica Emilia şi mama producătorului Teodora Jereghi. De fapt, ideea filmului ”Milika” vine la propunerea producatoarei de film Lily Paul din Franța. Și pentru prima oară într-un film moldovenesc compozitorul este un francez Didier Falk. Invitând şi alţi actori neprofesionişti în filmele lui, Jereghi riscă, și se pare că anume de aici survine succesul, pentru că cei distribuiţi joacă rolul realităţii fără a gândi mult, iar teama încă nu reuşeşte să pătrundă în interiorul actorilor, că rolul deja e jucat… Avocata Violeta Gaşiţoi: ”Sunt şi eu mamă, nu mi-a fost greu să joc rolul de mamă a Emiliei, doar că cu tatăl ei în rol, a fost ceva mai complicat”, iar interpretul de muzică uşoară Anatol Mârzenco distribuit în rolul de tată: ” În afara filmărilor Valeriu Jereghi e tatăl, iar pe platou – este un profesionist!’‘ 2Filmul urmează să apară în acest an 2015, dar deja se resimte gustul succesului… ”Mi se pare un regizor cu nerv. Neliniștit. Are un ochi deosebit pentru imagine. Îi pasă de ceea ce face. E viu!, – spune Rodica Cioranică (Director VIP magazin).
Din căsătoriile precedente, Valeriu Jereghi mai are doi copii, care s-au filmat în filmul ”Mirajul dragostei”: fiica Margafeta de 36 de ani şi fiul Cristian de 25 ani. Pe urmele meseriei al tatălui Jereghi a păşit şi Cristian, cunoscut prin documentarul despre calvarul prin care au trecut protestarii pe Maidanul de la Kiev. Rănit atunci de o grenadă, tânărul ulterior a revenit pentru a continua filmările despre suferinţele poporului ucrainean, – o calitate specifică de caracter prin motivaţie şi ambiţii, moştenită de la tatăl său.jereghi tatal fiul
Povestea interesantă şi de admirat a obişnuitului om Valeriu Jereghi: a devenit tătic la 61 de ani! Persistă impresia, că anume acum, el se simte stâlpul familiei, – împreună cu fiica Emilia, cu soţia Ana… Şi cu mama Teodora alături. Rămâne tristeţea după sora decedată… Momente de suflet, atunci când eşti mereu cu griji şi încerci să nu te desparţi de familie pe mult timp nici pe platourile de filmare. Orice clipă e de preţ, iar decizia definitivă în petrecerea timpului liber rămâne în favoarea fiicei Emilia, cea mai tânără actriţă de doar 5 ani, cea care a gustat din pâinea meseriei de actor, dar şi cunoaşte toate creaţiile tăticului ei… Valeriu Jereghi si Ana Barduc sotiaSoția Ana Barduc recunoaște:–”Ca sot, îi intuiesc fiecare gest, stiu ce-și dorește, ce-i place si ce – nu, chiar și cum respiră… Pentru mine contează mult că și-a păstrat copilăria în inima lui, ador această licarire din ochi, pe care a transmis-o și fiicei noastre Emilia! Și, desigur, îi pot ierta orice greșeală. Ca regizor, Valeriu Jereghi – este un taifun cu idei, care nu întotdeauna sunt ușor de realizat din punct de vedere organizatoric, – eu, fiind regizorul lui secund, nu totdeauna reușesc să fac față acestui talent, și îmi pare rău. Dar învăț multe de la el!11425795_859769960760576_5711210874671740456_n  Și Violeta Gașițoiavocată și interpretă a rolului de mamă în filmul de scurtmetraj ”Milika” a ținut să menționeze:”Ca familie, îi cunosc din 2013: sunt oameni cu suflet mare, mereu disponibili să dea o mână de ajutor. Mi-au devenit foarte apropiați, numai cuvinte de laudă am pentru această familie. Sunt uniți și mereu binevoitori, cu multă dorință de a face mereu ceva util în domeniul cinematografiei
Şi Gheorghe Grâu, legendarul nostru actor de pe vremurile sovietice, a ţinut să-l menţioneze pe Valeriu Jereghi: ‘‘Am prilejul (şi mă bucur nespus) să-mi exprim starea de multumire şi profundă recunoştinţă faţă de talentatul regizor de film – Valeriu Jereghi. În primul rând, pentru faptul că m-a lansat în cinematografie, alături de marea actriţă din Rusia, – Margareta Terehova, – a avut curajul şi încrederea s-o facă. Este un regizor foarte atent la detalii, cerând trăirea autentică, firească a actorului şi nu interpretarea rolului. Nu pot să uit cum în perioada filmărilor pe litoralul Marii Negre, într-un cătun de pe lângă Ialta, el pregatea cu mult entuziasm zeamă! şi pentru întreaga echipă de filmare, astfel, creând o atmosferă de solidaritate şi colegialitate pe platoul de filmare. Exigent faţă de sine şi colegi, mereu în căutare a celei mai reuşite soluţii cinematografice, Jereghi a făcut şi face în continuare FILM, nu datorită – ci în pofida situaţiei critice în care se află cinematografia autohtonă, fiind regizorul care în nenumarate rânduri ne-a reprezentat Ţara la numeroase festivaluri internationale de film, aducind acasă faima şi trofee care ne fac cinste. – Doamne ajută şi spor în toate, Valeriu Jereghi!!!

duminică, 7 iunie 2015

Ce-impiedica-sa-fii-nebun

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/06/07/ce-impiedica-sa-fii-nebun/

Buna dimineața, Moldova! Cel mai important, e să te ridici acum, că de trezit ne vom trezi pe urmă.cafele
-M-am trezit mai devreme pentru a umbla mai mult timp cu fața acră…
-Privind la unele acțiuni ale deputaților, îmi amintesc de un joc vechi din calculator, care în astfel de situații redă un text: ”Mai încearcă o dată!” Mă refer la electorală cu realegeri, dacă ceva…
-Ia ghiciți, despre care fracțiune vine gluma:”Deputatul e omul, care vrea să achite doar pentru ceea ce el nu va face nimic!”??
-Înainte de a cere demisia cuiva, pune-ți întrebarea: ”Cine va răspunde pentru faptele celui demis?”cizme imprumutate
-O carieră de succes – vine atunci când numărul acelor persoane, pe care îi poți demite tu, depășește numărul persoanelor care te pot concedia pe tine!
-Dacă șeful tău a început să fie politicos cu tine, înseamnă că cineva dintre voi doi va fi demis în curând.
-Ceea ce nu este, nu poate să doară. Iar dacă capul doare, înseamnă că îl ai…
-Cred eu, că simțul umorului și nivelul intelectual sunt oricum strâns legate unul de altul… Dar există așa tocilari intelectuali, mai degrabă… cu nivelul de dezvoltare a conștiinței…
-Oameni buni, persoanelor fără un simț al umorului trebuie de administrat… un libret de invaliditate!cam asa
-Important! Simțul umorului împiedică să fii nebun!
-În caz de nu aveți bani, împrumutați-i de la lumea voastră interioară bogată
-Pentru a menține conversația despre un serial pe care nu l-ați văzut, spune-ți doar că ”primul sezon a fost mult mai bine”
-Pentru ca potcoavele să vă aducă noroc, nu trebuie să le prindeți pe ușă, ci de copitele voastre
-În viață trebuie să fii imprevizibil și înșelător precum un castravete cu un -fund amar
-Într-o zi, un om înțelept a fost întrebat dacă banii îl pot face fericit.- ”Bine, dă încoace matricula ta”, – a răspuns înțeleptul…10357820_10202211186066405_2780413279773843042_npis
-Dacă la un bărbat unghiile de la picioare sunt ”pictate” cu ojă, nu înseamnă că e un travestit. Mai degrabă, omul crește o fiică mică
-De ce în supermarketuri nu este nicio acțiune:”Cumpără pâine și primești două înghețate cadou?”
-Omul credincios pe jumătate: El crede în Dumnezeu, dar nu crede în preoți și biserică.
Gluma familiei a devenit brusc gluma politică pentru Moldova: Copiii noștri vor să trăiască după mintea lor, dar pe cheltuiala noastră
-În caz de obosiți repede, iar somnul vă cuprinde în mod constant, adăugați o felie de lămâie în ceai, praf de scorțișoară, luați avionul în direcția Goa, și… niciodată nu vă mai întoarceți!undeaifost
-Recent, într-un serial rus, una din eroinele s-a exprimat:” Tu suferi de optimismul moldovenesc, ”ei bogu”!” – Mă bucur ca avem faima de optimiști… Am inceput să mă mândresc, căci eu nu mă mai lecuiesc… De acest optimism…
-Pesimismul. Iată că mai vine o zi fără iaht, helicopter, castel și o vilă cu slugi…
-M-am apropiat de oglindă, m-am privit și m-am gândit: iată așa, voi trăi o sută de ani, căci astăzi arăt de 90! :D