Sveta Vizitiu / Impresii: Andrei Burac ”Între chirurgie şi piramidele din Egipt” la Clubul ”Impresii din viaţă şi cărţi”

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/01/12/andrei-burac-intre-chirurgie-si-piramidele-din-egipt-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

Fiecare om care întră în viaţa noastră cu un anumit scop. Unii întră pentru o zi, luni, câteva ani sau întreagă viaţă…

Fiecare îşi are rolul lui. Niciodată nu putem şti ce influenţă vor avea asupra noastră. Dar suntem mereu intrigaţi şi curioşi să cunoaştem, să aflăm astfel de persoane, destinele, dramele, istorii, fie şi ceva amuzant din vieţile lor… Uneori cele mai neaşteptate persoane ajung să fie cele care ne marchează cel mai mult. Nu putem decide cine întră în viaţa noastră, dar putem decide cine ramâne în sufletul nostru. În inima noastră. Să nu regretăm că am cunoscut pe cineva, ramâne să ne bucuram că am primit o lectie şi o experienţă, indiferent, ca a fost bună, fie una dură… Astfel de persoane vin la noi la club.

Vin să ne împărtăşească şi să ne uimească cu destinele, experienţele, impresiile lor de viaţă. Credeţi-mă, chiar şi unui orator bun sau profesionist în domeniu este greu să-şi deschidă sufletul, în faţa publicului… Să ne bucurăm în continuare, că sunt deschişi cu noi, şi vreau să le mulţumesc din toată inima, că ştiu să ne surprindă! – Astăzi, în incinta Bibliotecii Centrale BM ”B.P.Hasdeu”, Clubul ”Impresii din viata si carti” ne-a bucurat cu cel al 48-lea protagonist sub genericul «Andrei Burac Între chirurgie şi piramide egiptene!» propus de moderatorul şi scriitorul Dumitru Crudu.

Este Andrei Burac, un scriitor, un povestitor, într-un fel sau altul, de excepţie. Permanent gesticulând, ceea ce redă şi o fire emotivă şi sentimentală, ce ţine de firea universală a oamenilor, împreună cu capacităţile noastre lingvistice, cu conştiinţa de sine şi cu memoria autobiografică. Scrisul îi oferă o plăcere, o bucurie, mai presus de oricare alta. Indiferent de subiect, naraţiunea lui te transportă într-un alt loc, – unde eşti complet absorbit şi uiţi de gândurile care ar putea distrage, de griji, de preocupări şi chiar de trecerea timpului. În aceste stări sufleteşti deosebite, divine, pot să te simţi fără oprire până când nu mai vezi textul. Abia atunci observi că s-a făcut noapte şi că ai uitat că eşti totuşi la servici şi trebuie să mergi acasă la grijle tale proprii… Mai jos, transcriu maxime, gândurile, relatările protagonistului nostru de azi la club, şi sunt mai mult decât convinsă, că nici unul din voi nu doar va rămâne impresionat, dar nici indiferent… (Svetlana Vizitiu)

”…Tot ce am aşternut pe hârtie, mai reuşit sau mai puţin reuşit, neapărat a avut o aripă adânc implantată în abisurile sufletului meu, în inima mea, în durerile şi bucuriile, în izbânzile şi eşecurile mele sau în ale celor din prajmă, pe care m-am străduit să-i înţeleg atât, pe cât am fost în stare” –
”Am ferma convingere că orice autor care scrie despre contemporanii săi nu poate să nu fie discutat, fiindcă modurile noastre de viaţă, în acest secol zbuciumat, sunt foarte variate şi destul de discutabile în ceea ce priveşte idealurile, etica şi chiar estetica vieţii fiecărui om în parte”.
”Pentru un om de creaţie, cel mai greu şi mai important lucru este să te impui printre ”ai tăi’, să găseşti recunoaşterea şi aprecierea colegilor de breaslă. În cazul unui scriitor, poţi să zăpăceşti o mie, o sută de mii de scriitori, dar dacă nu ai consideraţia colegilor, n-ai câştigat lupta…”
”Putem supravieţui ca popor, nu prin dezbateri sterile ori manifestări de cruzime, ci prin talentul şi inteligenţa acelor care se vor opune exponenţilor noii barbarii postcomuniste”
” Nimic nu poate împrospăta simţurile omului ca o carte interesantă şi bine scrisă. O carte care se lipeşte bine de suflet poate schimba până şi cursul vieţii unui om. Ş-apoi, precum bine se ştie, din când în când simţim o necesitate imperioasă de a citi nu numai ziarele, ci şi o întâmplare, o istorie, o poveste scrisă cândva, de cineva, de un scriitor.”
” Pentru mine nu există zile de muncă şi zile de odihnă. Mă străduiesc să umnplu orice minut, în afară de timpul rezervat somnului, cu fapte la masa de scris, cu lecturi, meditaţii, studii, comunicări cu cei dragi, călătorii, opunându-mă permanent ”balaurilor şi viperelor neputinţei”. Altfel zis, încerc să menţin o viaţă spirituală intensă, în cei 25 de ani de studii la medicină şi muncă printre suferinzi şi muribunzi am înţeles că viaţa este un dar foarte preţios, o licărire, care în orice clipă se poate stinge, indiferent de vârstă, de poziţie socială, de locul unde îţi trăieşti zilele – în palat ori în colibă.”
Orice tânăr, care nutreşte un gând de a pleca pe alte meleagur-ţări în căutarea unui trai mai bun, a unui câştig mai mare, a unei bunăstări ori chiar a norocului şi poate a fericirii de a pleca acolo unde totul şi toate sunt zidite, construite, aranjate cu sudoare şi sângele altui neam, a generaţii şi generaţii de alţti oameni, trebuie să-şi pună şi să-şi răspundă sieşi la mai multe întrebări. fiindcă viaţa, până la urmă, rămâne aceeaşi ca oriunde pe pământ. De când e lumea lume, fiecare om e unic şi are o cale unică şi greu de parcurs.”
”Încă din vechime, prietenia era considerată drept cea mai înaltă virtute umană. Până şi eroismul era considerat inferior acesteia. Fără prieteni viaţa fiecăruia dintre noi poate deveni mai săracă. E greu să mistui în singurătate atât eşecurile, suferinţele, cât şi bucuriile. Împărtăşite unui prieten, aceste sentimente capătă alte dimensiuni, alte faţete, altă respiraţie… Din păcate, însă, anume prietenii, mai ales prietenii, devin adesea duşmanii noştri cei mai înverşunaţi.
”… poezia foloseşte sufletului. Precum şi rugăciunea inimii, bucurie cuvintelor, gustul visării…”
”… Trăim cu adevărat numai câteva ceasuri din viaţa noastră. Restul e preocupare pentru ceea ce se întâmplă în jurul nostru: prietenii noştri, duşmanii noştri, problemele noastre, necazurile noastre, suferinţele noastre, viitorul nostru incert, amintirile noastre – toate sunt trăiri mai puţin adevărate. Cu adevărat omul trăieşte doar câteva ore, în felul lui de a fi sincer cu sine însuşi.”
Andrei Covrig: Am avut plăcerea să îl invit la gimnaziul din satul meu natal Gordineşti, Rezina. – O erupţie de sentimente, vorbe povăţuitoare pt vîrstnici şi, de ce nu? – copii… O viaţă cu atîtea încîlcituri… Merită un respect absolut… O fire deosebită! Un basarabean romîn… Cu crucea sa… Îmi pare bine că aţi fost în satul natal… În casa părintească, Dle Andrei! Mulţi ani, Dle Andrei Burac….
Victor Cobzac: O întâlnile cu scriitorul Andrei Burac la Clubul „Impresii din viaţă şi cărţi” a fost binevenită după o pauză în care am simţit nevoia de a discuta cu Protagoniştii care mi-au devenit prieteni, a căror sfaturi, experienţe din viaţă, sclipire de ochi, strângere de mână îşi au efectul tonizant pentru suflet. A.Burac este un Magistru în arta vorbirii, te captivează cu vocea, cu jesticularea continuă a mâinilor, cu generozitatea şi cumsecădenia la rang de Jos pălăria. Rămâne să-i studiez Opera mai aprofundat, ca să-i înţeleg mesajul, mulţumindu-i din start pentru acele două ore care au trecut ca o clipă. O mână caldă şi urări de bine în Noul An 2016, noi creaţii şi să ne mai întâlnim la un pahar de vorbă cu tâlc. Un mare mersi Gazdei primitoare şi inimii acestui club… Svetlanei Vizitiu. Pe curând. Vă pup. VicCo
Radmila Popovici: M-a privit îndelung, ceea ce nu m-a mirat și mi-a zis că are o vorbă cu mine, dar numai între patru ochi. Și-am acceptat, pentru că… — un chirurg scriitor?, un scriitor chirurg?, scrie cu bisturiul?, taie în corpul de litere — o, da, e tema mea! Mai ales, că am vrut cândva (ai mei mai mult) să mă fac(ă) doctoriță. 1938? Și să crezi în stelele zodiilor? Să vorbești despre sex ca despre ceva sublim? Să dai sfaturi incomode, fără să-ți pese de reacție? Să-mi spui pe șleau că-mi irosesc talentul cu textele pentru cântece și că pot mai mult? Totodată, să nu mă faci să mă simt prost doar pentru faptul că sunt femeie, tânără încă, spre deosebire de mulți alții? Să mă iei în serios? Se poate, oare, așa ceva? Iată că da, numai că pentru aceasta trebuie să fii Andrei Burac. Chirurgul scriitor sau scriitorul chirurg, bucuros că trăiește și că trăiește din scris, ceea ce nu oricine își poate permite într-un spațiu în care scrisul valorează prea des mai puțin decât a vinde vin sau borș acru. Recunosc, mă irită cei care trec pragul aurei mele fără ezitare, dar Andrei Burac este doctorul care vine cu verbul vindecător și-i deschid ușa cu inimă senină, cum și cărțile. Dar ce poezie știe, să scrie…
Iulian Ciocan: ”…Andrei Burac e preocupat mai mult de felul de a fi al omului decât de mecanismul strusturii sociale. Şi chiar şi atunci când îşi aţinţeşte un ochi asupra socialului, autorul întrezăreşte îndărătul lui reflexele unor indivizi. La fel e şi cu poezia autorului, poezie reflexivă, cerebrală, lipsită de sentimentul patriotic şi ancorată în lucrurile eterne, general-umane: naşterea, moartea, iubirea, ura, trădarea…’‘
Emilia Plugaru: Ce frumos spus… Gânduri atat de adevărate… Doar trecând prin viață cu ochii deschiși, poți să atingi asemenea gânduri. În cazul unui scriitor, ”poţi să zăpăceşti o mie, o sută de mii de scriitori, dar dacă nu ai consideraţia colegilor, n-ai câştigat lupta…”
Mai multe imagini aici: «Andrei Burac Între chirurgie şi piramide egiptene!