fostul-sot/

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/02/13/fostul-sot/

S-a întâmplat cu șapte ani în urmă. Călătoria mea în Bulgaria se apropia de sfârșit, și eu trebuia să plec acasă, la Chișinău. Procurând un bilet la autobuz, am decis să mai hoinăresc în jurul orașului, că mai aveam vreo trei ore până la plecarea rutei. Pe stradă, de mine s-a apropiat un bărbat, pe care l-am recunoscut imediat… Era primul meu soț, cu care am divorțat 18 ani în urmă. Nu s-a schimbat deloc, cu excepția că era prea palid la față. Se pare, că această întâlnire l-a emoționat la fel de mult ca și pe mine. Am ținut mult la el, dar și el m-a iubit… într-atât de ”bolnăvicios”, că din acest motiv și am divorțat. Era gelos chiar și pe o carte… Nu avea nici un servici permanent. Zicea, că moare, dacă eu întârzii măcar cu cinci minute acasă, – inima i se oprește… Tinerețe.. În cele din urmă, sătulă de toate certurile și interogatorii –cu cine, de ce, si unde am fost, – i-am spus să plece… Înainte de a pleca, el a lăsat o scrisorică, în care cerea iertare, și spunea că mă va iubi întotdeauna, chiar și… după moarte. Copii împreună nu am avut, am rămas doar cu un cățeluș, un cadou amuzant din partea lui… După ce am divorţat, el a plecat imediat peste hotare, şi nu l-am mai văzut. Și iată, după atâtea ani, o revedere neașteptată… Am discutat mult timp la o cafea, dar brusc mi-am amintit că pot să întârzii la autobuz. I-am zis: – ”Îmi pare rău, dar eu întârzii la autobuz”.

Aici, fostul soț a spus: – ”Fă-mi, te rog, o favoare, Înțeleg, că te grăbești, dar de dragul a tot ce-a fost bun între noi, nu mă refuza. Să mergem la un birou, pentru mine este foarte important, și nu pot de unul singur să plec în acel loc”. Desigur, am fost de acord, şi am zis: ”Bine, numai repede!” Am întrat într-un bloc mare și un timp lung treceam dintr-o aripă în alta a clădirii… Ne ridicam și tot coboram pe scări, – atunci mi s-a părut că toate au durat nu mai mult de 15 minute. Pe lângă noi, treceau oameni de vârstă diferită: de la copii la bătrânețe adâncă. În acel moment, nu m-am pus pe gânduri, ce caută într-un bloc administrativ acesti copii și bătrâni. Toate gândurile îmi erau fixate pe fostul meu soț. Într-un moment dat, el a mers la o ușă și înainte de a o închide m-a privit îndelung, ca și sum își lua rămas bun, spunând:”Ce ciudat totuși, – n-am putut să fiu nici cu tine, nici fără tine.”

Priveam la ușă și așteptam, când el va ieși de acolo. Am vrut să-l întreb, ce a avut în vedere pronunțând ultima frază. – Nu s-a mai întors… Eu, brusc mi-am venit în fire. Am realizat absolut clar, că trebuie să plec, că întârzii la autobuzul meu… Privind în jur, chiar m-am speriat. Clădirea în care am fost, avea o structură abandonată, – în loc de ferestre căscau găuri. Scări nici nu existau! Erau așezate doar plăci, peste care am reușit să cobor cu greu. La autobuz, am întârziat tocmai cu o oră, și am fost nevoită să cumpăr un bilet nou la alt autobuz. Atunci când luam biletul, s-a anunțat, că autobuzul la care am întârziat, s-a rostogolit și s-a prăbușit într-un râu. Niciunul dintre pasageri nu a supraviețuit…Două săptămâni mai târziu, eu eram la ușa fostei mele soacre, pe care cu mare greu am găsit-o în căutare a locului ei de trai. Ea mi-a spus că fiul ei a decedat după un an de la divorțul nostru. N-am crezut-o, gândind, că poate mama lui ascunde ceva, fie are frică să nu deranjez fostul meu soț… La rugămintea mea de a merge la mormântul lui, spre surprinderea mea, ea a fost de acord. După câteva ore, eram la mormântul de pe care zâmbea bărbatul pe care l-am iubit cândva și care într-un mod inexplicabil mi-a salvat viața…
Nu e poveste, dragii mei… Cei dragi și scumpi, plecați în vecie, ne urmăresc și ne ajută, – doar că noi nu întotdeauna înțelegem acest lucru…
Ex-soția. https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/02/13/fostul-sot/