joi, 12 februarie 2015

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2014/06/29/da-mi-si-mie-fericire/

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2014/06/29/da-mi-si-mie-fericire/

...De Sfântul Nicolae am mers pentru prima oară la biserica de la Mănăstirea Hârjăuca: în timpul slujbei mă podideau lacrimile, nu mă puteam opri din plâns, și nu înțelegeam, ce se petrece în sufletul meu. Aţinţită cu privirea la Icoana Sfântului Nicolae, simţeam că Însuși Domnul îmi vorbește prin Ea. M-am rugat din tot sufletul la El: ”Doamne, iartă-mă! Niciodată nu m-am rugat pentru fericirea mea, mereu pentru binecuvântarea şi sănătatea tuturor celorlalţi, 

getImage (11)nu și pentru mine! Te rog, Doamne, dă-mi și mie fericire!
Ceva s-a cutremurat în interiorul meu… După cină nu am refuzat să merg la o plimbare cu acel bărbat de la cantină, pe o alee întinsă cu pini masivi şi înalți, împodobiți cu nea surprinzătoare. Nu mă împotriveam şi nu mai simţeam necesitatea. Se făcea ca o Poveste! De această dată, nu ştiu de ce nu-mi displăcea bărbatul, chiar fiind el militar care a luptat în Afganistan, acum mi s-a părut simpatic! Admirând ninsoarea jucăuşă, şi chiar veveriţe dansând pe nea, – eu, dusă cu gândul la întorsătura destinului, am început să simt ceva în pieptul meu amorțit de mult timp...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu