joi, 24 septembrie 2015

Fericirea-furata-niciodata-nu-va-fi-infinita/

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/09/24/fericirea-furata-niciodata-nu-va-fi-infinita/

Cam târziu, dar remuşcările m-au cuprins şi pe mine, anume peste 14 ani. Au venit atunci când am nimerit pe cealaltă parte a baricadelor. Paisprezece ani în urmă, atunci când aveam 26 de ani, eu fiind la acea vreme căsătorită, – am întâlnit iubitul meu, amantul meu, dragostea mea de până la nebunie… Un bărbat, care şi el era căsătorit (cununat cu soţia lui), şi aveau doi copii. Nu puteam gândi la nimic, cu excepţia sentimentelor mele proprii. La urma urmei, în opinia mea, acest bărbat este al meu, integral al meu, şi trebuie să fie doar al meu, iar căsătoria lui precum şi a mea, a fost o greşeală enormă, care urma să fie reparată. În imaginaţia mea, soţia lui apărea ca o femeie rece şi indiferentă, care demult nu mai iubeşte şi nu are grijă de soţul ei.amanta
Ne-am întâlnit un an. Eu mă săturasem să mint şi să mă tot ascund. Şi-atunci, mi-am distrus familia. Ce-a urmat cu soţul meu, mi-e frică să amintesc: mă ameninţa cu sinuciderea lui, – a suferit teribil, era dureros să-l priveşti… S-a diminuat apoi… Mai precis, lucrurile s-au stabilit pentru mine, iar cum se făceau ele la soţ, – mă stăruiam să nu mă gândesc. Am început să locuiesc singură, iubitul meu mi-a găsit un apartament şi venea la mine în fiecare zi. Ei bine, eu tot aşteptam: şi când oare se va muta pentru totdeauna? Şi mă supăram, se întâmpla că făceam presiuni asupra lui. Mă iubea şi mă ierta. Dar şi de la soţia lui nu pleca. Peste un timp, soţia lui a aflat că o înşeală. A încercat să calmeze apele, să-l ierte, ei au trăit împreună încă două luni şi ea a cedat: a adunat lucrurile lui şi l-a dat afară din casă. Doar atunci el a venit la mine. Pentru totdeauna. Eram cea mai fericită femeie din lume în acea seară. Despre soţia lui, ce simte şi ce se întâmplă cu ea, – nici nu mă gândeam. Şi la copiii lui, la fel. Poate uneori, ei bine, îi va lua în vacanţă sau în week-end, fie le va ajuta cu bani…
Ne-am căsătorit. El este cel mai bun, cel mai grijuliu, cel mai inteligent, cel mai atent soţ din lume. Sarcina mult-aşteptată. Nașterea fiicei noastre, sânge din sângele nostru. Totul a fost perfect, cu excepția faptului că la el au apărut probleme cu alcoolul. Ne-am descurcat şi am făcut față cât de bine am putut. Am trăit, ne-am iubit, am crescut… Ei bine, soţul uneori avea pretenţii refritor la frecvenţa relaţiilor intime după naşterea copilului. Dar pentru mine totul părea un fleac.Viaţa a luat o aşa întorsătură, încât peste circa doi ani am plecat să locuim în altă regiune, şi într-o zi, din întâmplare, am descoperit corespondenţa iubitului meu cu o altă femeie. O conversaţie a caracterelor amorezate. S-a constatat că, chiar și atunci când am trăit la locul vechi, el m-a înșelat. O cunosc, am discutat cu ea la o vorbă amicială. Ei au avut o aventură, nu sex la un moment dat, ci o relație puternică, care nu s-a rupt nici chiar cu mutarea noastră, continuând să menţină legătura.
aha amanta
Sunt ca şi un om mort. Am avut încredere în el la nesfârșit, mi se părea că eu sunt iubirea vietii lui. Am găsit puterea de a încerca să-l înțeleg şi să-l iert. Și el nu vrea să strice familia, îmi spune că mă iubește, iar în faţa Ei simte doar responsabilitate. Spunea, că va rupe cu ea complet, dar de un an şi jumătate de când ne-am mutat aici, şi de 9 luni de când am aflat despre infidelitatea lui, ei continuă să ţină legătura.
Mi-am mâncat tot interiorul de scârbă. Îmi ieş din minţi, mi se rupe de durere. Şi-atunci, am văzut Lumina! Ce-am făcut? Am distrus viaţa fostului meu soţ, am distrus viaţa fostei lui soţii, am lipsit doi copilaşi de posibilitatea de a fi alături de tatăl lor. Acum, în capul meu roiesc amintirile straşnice, un tablou clar, cum mă pufneam de fericire atunci când el a venit la mine, iar soţia lui în acest moment bocea şi se lovea cu capul de perete! Cum urla de durere fostul meu soţ, atunci când l-am părăsit…
Oameni buni, oare ce Monstru mai sunt şi eu? De ce am adus atâta suferinţă? Am părinți buni, m-au crescut în rigoare, mi-au insuflat valori şi lucruri corecte. Ce este în neregulă cu mine? Ce să fac acum, ca să repar totul? Deja înnebunesc de dureri pe conştiinţă şi de amărăciunea ce mă apasă, iar soţul meu în continuare îi scrie mesaje de dragoste unei alte femei. Totul s-a întors ca un bumerang, aşa cum ar trebui! O merit!..
Sunt gata să merg la fosta lui soţie să cad în genunchi, să-i sărut picioarele şi s-o implor ierte! Iertare! Iertare! – ”Iartă-mă dacă poți! Plata a venit şi acum eu sunt pedepsită pentru suferinţa ta!” Am vrut să-mi văd şi primul meu soţ, să-i cer iertare şi să-i spun că Domnul m-a pedepsit pentru cele înfăptuite, că iată s-a făcut dreptate, dar şi el deja are altă familie, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru: sper că este fericit. Mi-e frică şi nu am dreptul să intervin în viaţa acestor oameni şi să redeschid rănile vechi.amante
Deci, aşa şi voi trăi cu acest păcat. Un păcat teribil. Abia acum am realizat că sunt o persoană rea de temut, oribilă şi murdară, că trebuie să merg la biserică şi să mă pocăiesc. Să cer iertare de la toată lumea care a avut de suferit de pe urma egoismului meu. Acum mă rog în fiecare zi! – Pentru Iertare, pentru soţii noştri, pentru copiii lor… Îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru faptul că prin această durere mă conduce spre vindecare. Mă rog pentru păstrarea familiei noastre, pentru disciplinarea şi pocăinţa soţului meu. În aceste clipe, avem nevoie să salvăm ce a mai rămas. Cu mintea, am înţeles, că soţul, cel mai probabil, nu va pleca de la mine, şi din prima căsătorie n-ar fi plecat dacă nu-l alunga soţia. Şi iată-ne acum stabiliţi într-un loc nou, el are un loc bun de muncă, casă cu toate cănile pline, eu – o soţie bună, încercând să le reuşesc pe toate pentru el, chiar şi în intimitate am ajuns la o înţelegere deplină. El este la fel de blând şi afectuos cu mine, singur se apropie să mă atingă, să mă mângăie, să mă sărute, să-mi zâmbească… Simt că mă iubeşte. Iar eu sunt înnebunită, mi se strânge inima, că în acelaş timp el îi scrie amantei lui că o iubeşte. Sufăr, mă conformez şi sunt umilită, dar mă rog… Sunt de vină doar eu. Am fost şi eu amantă… Aşa îmi trebuie!
Amanta soțului meu e o persoană normală, mamă a doi copii, are 38 de ani, şi a divorțat recent de soțul ei, care mereu i-a fost infidel şi a schimbat-o cu alte femei, și chiar avea o altă familie pe ascuns. Sunt 9 luni de când eu sufăr teribil, blestemând-o în gând, iar două săptămâni în urmă n-am rezistat şi i-am scris o scrisoare cu nouă pagini, fără insulte, cu sentimentele mele, despre  ceea că îl iubesc, şi că mă pocăiesc pentru faptele mele şi o rog să nu repete pacatul meu şi să nu distrugă familia noastră. Multe am scris, cu lacrimi. Una e să vorbeşti, să discuţi strigând la telefon, fie să spui în faţă şi să-ţi plesnească răbdarea… Altceva e să-şi exprimi sentimentele scriind… E mai pătrunzător...
Continuare aici
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/09/24/fericirea-furata-niciodata-nu-va-fi-infinita/

miercuri, 23 septembrie 2015

Ne-furam-caciula-singuri/



miliardul inapoiSuntem uniți prin faptul că vrem să trăim într-o țară nouă, cu siguranță, adevărată și prosperă. La fiecare dintre noi, în ultimii ani, viața s-a deteriorat, și – suntem sătuli pân-la moarte de corupția larg răspândită, de proastă gestionare a statului, cu migrații,salarii mizere, miliarde furate, procese inechitabile,  accidente și oameni beți pe drumuri… Comparând nivelul de trai, cu bănci de economii, medicină, știință, și așa mai departe, în Moldova și la capitaliști. Și îți dai seama, că nu avem nimic. Ar trebui să fim mândri de noi, dar, la fel, să recunoaștem ororile și nevoile. Este cineva dintre voi dispus să renunțe la viața proprie și viața copiilor de dragul mitului Măreției? Dacă există, îmi pare foarte rău pentru voi. Principalul lucru în viață este să-l trăiești cu demnitate! Cu demnitate, – înseamnă cu siguranță și decență! Pentru ca copii să aibă ceva de mâncare, să se îmbrace, jucării, și să nu se îmbolnăvească. Progresul, prosperitatea – trebuie să fie pentru popor. Să te lupți și să realizezi aceste lucruri, nu doar să te rogi la Domnul pentru nu știu ce ca în Evul Mediu…demniate si adevar
O Țară care oferă această oportunitate, o ocazie de a ne realiza, – este Cea Mare, iar una care crează din poporul ei o turmă de oi, forțându-i să se conformeze cu crizele economice, cu prețuri majorate, furând miliarde de lei, ulterior lichidând banci de economii pentru a elimina urmele crimelor sale; mărind prețurile și provocând durere incontinuu, boicotând sau omorând societatea pentru că gândește altfel și nu în comun acord, – așa Țară nu poate fi una mare! – Jos mafia! Jos Corupția! Miliardul inapoi!
E greu să realizezi că totul a fost înzadar, pentru că ai crezut și în lider, și în partid. Dar, din păcate, ”afacerile” sistemului nostru politic parvin în așa mod, că nu echipele partidelor decid totul. Pentru liderii partidelor, evident, echipa este o jucărie cu care poți manipula masele… Greu de conceput… Să alegi oameni competenți, profesioniști ca apoi să scuipi în opinia lor… Totul se face pentru un vot, totul pentru victorie! – De aceea, și are de pierdut un stat, în special, unul atât de micuț ca Republica Moldova. Dacă oamenii doresc să meargă pe aceeași cale, au aceleași visuri, scopuri, proiecte, – de ce pân-la urmă ajung să se dușmănească împărțindu-se în tabere, grupuri diferite cu aceleași dogme nejustificate? Capacitatea magistrală a politicienilor de a ”mânui” virtuos limba, cu posibilități de donații prin multiple carități umanitare devine încredibil de organică cu aceeaș capacitate de a erona totul în politica lor. Să deschizi școli sau grădinițe, să donezi pâine și casă la orfani sau să achiți câteva pensii la familii social-vulnerabile înainte de alegeri și tot odată să-ți pierzi electoratul și colegii de partid? Bineînțeles, că e un piar, dar sunt fapte bune!
Conrinuare aici
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/09/07/ne-furam-caciula-singuri/

Ma-marit-cu-un-director/

Probabil, că Dumnezeu voiește ca noi să întâlnim nu acele persoane dorite înainte de al întâlni pe Acel Unicul Om. Pentru ca atunci când se va întâmpla acest lucru, noi să fim recunoscători. – Vii acasă, faci o cafea, te așezi într-un loc, iar în jur e liniște… și fiecare din noi singur alege, ce este: Singurătatea sau Libertatea.familia
Am o cunoștință, de 30 de ani, nu e căsătorită și nici n-a fost vre-odată într-o relație serioasă. Cu studii incomplete, de statură mijlocie, grăsuță, cu șolduri late, și sincer vorbind, nici la exterior nu pretinde pentru un ”amator”. Lucrează într-o instituție de stat, primește puțin, locuiește într-un cămin… Ne cunoaștem de opt ani și în tot acest timp, fata e în căutare de bărbat și nicidecum nu-l poate găsi. A venit la mine într-o vizită și ca de obicei, privind oaspeții perechi, a început o conversație, că și ea dorește mult o familie, un soț, copii și o stabilitate ”cât de cât” în viață. Că anii trec, iar ea nu se face mai tânără și nici mai frumoasă, și nu se simte fericită. Cu lacrimi, se ruga s-o ajutăm să facă cunoștință cu cineva decent. Întreb de un oaspete de alături, care lucrează la o stație autoservice, dacă sunt acolo flăcăi deștepți. Acela a răspuns că este un tip, foarte bun, muncitor, nu bea, adecvat cerințelor propuse …undeaifost
Am decis, deci, să încercăm să o facem pe cupidonii. I-am șoptit flăcăului care-i situația și acel a fost de acord. Am invitat prietena la o discuție, să o bucur și să programăm un randevu cu acel flăcău. A venit cu mare bucurie și a început să mă întrebe, cine este el… Încep să-i explic, că e tinichigiu de meserie, cuminte, sensibil, deștept, de aceeași vârstă cu ea, și nu e căsătorit, fără copii, și cu capul e prieten… Iar prietena brusc se schimbă la față și trânti o frază care mă băgase în stupoare: – ”Da la ce-mi trebuie un tinichigiu? Nu, eu de ăstea n-am nevoie. Eu vreau pe cineva solid, un director oricare, frumos, inteligent și generos!” Am amuțit de uimire…
O întrebare mi se învârtea pe limbă: ”De ce un director frumos, deștept, singur și bogat ar avea nevoie de una nu prea tânără, nu frumoasă, nu bogată, și incultă ca tine?” N-am vrut să stric amicia și să rănesc omul, am tăcut. Între timp, flăcăul aștepta întâlnirea cu ea, și a fost foarte jenant să-i explic motivele refuzului… Am decis să merg ”cu calul” din șah, și să-l fac cunoștință cu o altă prietenă de a mea. iubireO femeie obișnuită, de 29 de ani, cu un aspect mediu. A fost de acord, au schimbat cu numere de telefoane, și femeia a venit cu plăcere la întâlnire… Potrivit celor spuse după randevu, prietena este încântată de flăcău, așteaptă deja a doua întâlnire. Conform celor spuse de tinichigiu: ”Este o tipă normală, dar nici pe departe model, nu e genul meu, eu prefer tinere înalte, cu un corp superb, cu piept mare, cu față frumoasă și bogat îmbrăcate”…
Cele trei persoane care potențial ar fi putut obține fericirea de familie, în goana după parteneri ideali își ard anii de viață fără să observe obișnuința oamenilor simpli. Și apoi, vin la voi în vizită ca să spună: ”Iată, vă invidiez cu „zaviste” albă, aveți familie, copii, confort, iar noi suntem singuri și atât de nefericiți”. Poți să nu ai un soț director, nici să fii model, dar să vă iubiți unul pe altul, ce este mai minunat? – și nu acele standarde stupide inventate...
Continuare
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/08/25/ma-marit-cu-un-director/

Natalia-molosag-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

https://fileviatasicarti.wordpress.com/2015/09/15/natalia-molosag-la-clubul-impresii-din-viata-si-carti/

Sunt recunoscătoare întâmplării sau providenţei, oricum nu s-ar spune, dar nu adesea mi se întâmplă să întâlnesc oameni de omenie precum Natalia MolosagNatalia MolosagPe langă faptul că exercitarea activitaţii de avocat, reprezintă o profesie nobilă, în fapt, avocatura pentru ea este un mod de viaţă. M-a sensibilizat până la lacrimi confesiunea Nataliei la Clubul ”Impresii din viata si carti” : una foarte sinceră, în special, în momentele cu amintiri despre părinţii ei, despre societatea noastră bolnavă 2A avea inima deschisă înseamnă a asculta, nu doar la tine însuți, ci la fiecare influență, la fiecare mișcare din jurul tău. Că va fi sau nu va fi posibil sa facem, să împărtășim ceva enorm cu ceea ce trăim, auzim, visăm, sperăm, muncim, – rămâne de văzut, dar simplul fapt de a fi deschiși aduce cu sine propria acțiune, energia de a multiplica fapte bune, de a inspira la măreţie, dacă doriţi. O asemenea relatare, precum şi ascultare purifică inima, curățind-o de toate lucrurile minții sau problemele vieţii… Mă bucur mult, că în aşa clipe nu ne este teamă să ridicăm ochii şi să spunem ce ne doare. 5Îţi mulţumesc, Natalia, că exişti, că eşti din Moldova, că ne-am întâlnit în prea suferinda noastră societate. Cu astfel de oameni, putem păşi liber înainte, sa avem curajul si să reuşim să schimbăm ceva pentru binele oamenilor… (Svetlana Vizitiu)
416
Onorata ca am avut sansa de a a fi moderatorul Protagonistei Natalia Molosag, care a creat o atmosfera fermecatoare la intilnirea de la cea a 39-a editie a Clubului „Impresii din Viata si Carti”. O Doamna Notorie, profesionista, intelegenta, inteleapta, rabdatoare si un Lider la Feminin. Astazi, Natalia a demonstrat inca o data ca perseverenta si increderea in propriile forte aduce rezultate si succese. Ii doresc realizari frumoase in cariera, in viata personala si un multumesc pentru Mesajul transmis astazi tuturor: „Putere, răbdare și înțelepciune… Multă înțelepciune”.  Cu drag, Inga Albu , avocat
M-am prins cu gîndul, că în zilele cînd la rampă şi la evidenţă cu prosopul sunt scoşi politicieni de o calitate îndoielnică, iar TV şi radiourile la capul mesei pun profesionişti, care, desigur, au merite în diferite domenii de cultură, există o mare ratare. Lipsa e că nu sunt onoraţi persoanele cu adevărate merite remarcabile, oameni, care necătînd la greutăţi şi conjuncturi politice, cu cinste îşi fac datoria. O mare parte din ei sunt modeşti. „Excesul de modestie, – vorba unui fost şef – este o prostie!”. Aşa sunt aceste albinuţe ale neamului, fără exagerare, Clubul ”Impresii din viata si carti’ este „înaitea lumii toate”. Fiind la şedinţele la care am avut onoarea să fiu, am obserat persoane distinse. Acestea, fără exagerare, sunt nu spumă, ci floarea naţiunii. Îşi fac cinstit datoria. Lecuiesc fizicul şi sănătatea basarabeanului. Da, şi sufletul acestuia, în condiţiile cînd avem o mulţime de „proroci” şi demnitari aiurea. Una din aceste personalităţi este şi Dna Natalia Moloşag, jurist de o putere spirituală şi profesionistă extraordinară. Pasionată pe timpuri de istorie, primeşte diplomul de jurist ca apoi să devină o personalitate apreciată în domeniul avocaturii. A fost parte în mai multe dosare cînd era vorba de apărarea drepturilor cetăţenilor torturaţi la IJP în evenementele din aprilie 2009, actualmente este în apărarea drepturilor cetăţenilor. Are, cum am înţeles, un simţămînt profund de omenie, şi atunci cînd apare în şedinţele de judecată. Dna Natalia este un exemplu şi pentru mulţi bărbaţi, demnitari şi politicieni. Aceştea mai dau din coadă, fac compromis cu obrazul. Doamna – nu! A fost, a cîta oară la BM ”B.P.Hasdeu”, o lecţie de adevărat spirit cetăţenesc în stat şi omenie. Mulţi ani, Dna Natalia Moloşag! (colonelul Аndrei Covrig)
”Astazi am asistat la a 39-a editie a clubului de elita”Impresii din viata si carti”, fondat de Svetlana Vizitiu, gratie caruia aici intre carti gasesti, cunosti oameni frumosi, valorosi, deosebiti si de succes! Astazi, am cunoscut-o pe avocata Natalia Molosag, o profesionista ”inraita”, o Doamna frumoasa, o mama draga, iubitoare , o sotie si o fiica devotata. O Doamna cu un cuvint ”greu” de spus, cu valori si principii de viata mostenite, educate de parinti, cu dragoste pentru tara si oamenii acestei tari!!! M-am prins cu gindul in timpul sedintei de astazi, caci daca ar fi asa o mare parte a oamenilor acestei tari, am fi o tara prospera si de invidiat!!! Profund respect pentru aceasta DOAMNA!!!” (Lorena Mednicov, chirurg-oncolog , doctor in medicina)
”NASC ŞI LA MOLDOVA OAMENI… RĂSFOIŢI FOTOGRAFII…, OAMENI CU BIOGRAFIE, OAMENI FRUMOŞI, ENERGICI, VII… ALĂTURI DE CARE ŞTII CINE EŞTI, CARE ŢII SCOPUL, PE CINE IUBEŞTI… ŞI PRINCIPALUL… ŞTII CĂ TRĂIEŞTI: «CÂTEVA ORE DE EXCEPŢIE ALĂTURI DE NATALIA MOLOŞAG» Rămas plăcut surprins, De ce-mi văzură ochii, Dând spuselor valoare, Pe toţi ne-a cucerit. NATALIA MOLOŞAG, un Om cu literă mare, de o cumsecădenie rară, frumoasă, deşteaptă cu mare priză la cei de-i ascultă povaţa, un bun prieten… asta am înţeles din cele câteva ore adunaţi în jurul unei mese, având-o ca protagonist. VicCo (Cobzac Victor , Maestru in arte)
Am asistat azi la o noua sedinta a Clubului „Impresii din viata si carti”, cu protagonista Dna Natalia Molosag. Vreau sa-i aduc sincere multumiri Dnei Natalia pentru deschidere, sinceritate si curajul profesional! Am ramas profund impresionata de relatarile Dumneaei despre perioada post-7 aprilie, cea in care s-a implicat Dnei prin apararea victimelor, a tinerilor maltratati. Am mai inteles ca, in breasla de avocat, sunt doua categorii de profesionisti: prima – cea care se plaseaza pe partea integritatii, dreptatii si respectarii drepturilor omului, si alta – care e gata sa apere raul, nedreptatea, sa sfideze legea, urmarind scopuri meschine, de imbogatire. Multumiri Dnei Inga Albu, care nu doar a moderat discutia, dar a impartasit din propriile emotii alaturi de colega sa.” (Ala Pinzari)
Frumoasa si inteligenta doamna, Natalia Molosag, un caracter bine sudat prin profesia pe care o face, o mama minunata si extrem de responsabila. Asa o stiu de foarte multi ani, avind copiii la aceiasi gradinita si acelasi liceu, aceeasi clasa. Cit de puternica atit de sensibila si receptiva, pentru durerile celor din jur. Bravo, pentru ca aveti spatiu sa promovati si astfel de FEMEI minunate!” (Lucia Seremet)