Ray Bradbury. Ciudată lume independentă

Am înțeles un lucru. Oamenii au uitat complet cum să comunice. Și mi-am amintit de romanul lui Bradbury, cu ziduri țipătoare și televizoare urlând în fiecare casă. Unde soțul nu-și amintește cum a făcut cunoștință cu soția. Unde fiecare – așa și așa, se… gândește doar la sine. Nu privește mult timp în sus, la stele sau la cerul senin, unde nu se țin de mâini, nu se bucură de mireasma florilor de câmp și nu suflă în fulgile păpădiilor…

Ray Bradbury avea temeri în privința dezvoltării civilizației informaționale și realizările ei tehnologice. Realmente, a prezis corect urmările, atunci când menționa că tehnologia informațională va scoate toată omenirea din brațele Spiritului… Din brațele Iubirii. Bradbury a scris despre acestea în prima lui carte ”451 de grade Fahrenheit”. 

Despre cum va deveni societatea în viitor, sau – cum poate deveni. Romanul descrie societatea anti-utopică a viitorului, și de fapt, – societatea noastră adusă la  punctul absurdității. Bradbury a inventat un stat, unde este interzis în mod legal să citești și să păstrezi cărți. Pentru corectitudinea politică și liniștea comună, nivelul general al cerințelor spirituale și intelectuale în mod artifical tot scade și degradează. Însă, se mai găsesc rebeli și fugari, cei care protestează și migrează. Nu vă amintește nimic? Ciudată lume…

Adesea se arată șa știri, cum sectoare sau sate întregi se plâng pe sfârșitul lumii. Se taie curentul, cică dintr-un accident cu zile întregi nu au lumină, nici contact cu lumea extraterestră. Totul este mai simplu decât în filmele americane. Și atunci, oamenii telefonează și se plâng că nu pot privi o porțiune dintr-un show raTat la TV sau o ”gunoiste” pe o rețea de socializare.

Și nimănui nu i-a trecut prin cap, pur și simplu, să stea la o vorbă de suflet. La o luminare. Poate că ar fi auzit ceva interesant. Ceva, despre care nici nu ar fi auzit în vanitatea zilei sau după peretele calculatorului… Și doar este atât de romantic, să privești umbrele jucăușe ale luminărilor, neaua de pe geam înghețată în chipuri imaginare. Și chiar încercând să discuți cu unele persoane, în cazul meu recent în stațiunea codrilor, a reieșit că nu avem ce discuta decât despre băutură și sex. Nimic mai uman. Lumea se convinge că vrea ”dragoste”, nu ”bani” doar în vorbe deșarte. O prefecătorie moldovenească stricată de IT. A început să-mi displacă acea stațiune, dar și mai grav, nu mai am încredere în oameni. Și, numai eu? Nu știu, cum reușeau să trăiască oamenii înainte, în acea epocă, fără beneficii moderne ale civilizației. Probabil, și de aceea erau mai mulți copii în familii? )

Oamenii stau cu mobile la ureche zi și noapte, uitând de atenție și respect pentru cei de alături. Nu suportă pe cineva mai fericit și cu reușită. Sunt lipsiți de atitudine și sentimente firești, fără pauză… atrofiați sau zombați de Internet. Chiar și șefii mereu ascultă subordonații cu telefonul la ureche și ochii în calculator, astfel ”rezolvând” toate ”soluțiile” și problemele de serviciu pe viitor… Se uită la tine, dar nu te văd. Și guvernul se joacă cu viețile oamenilor fără frică de Dumnezeu…

Iar astăzi, sărbătorim Independența… Care Independență, – nu simt. M-o fi paralizat Internetul? Și serios, mi-e foarte trist. Poate e cazul să avem mai multe accidente de întrerupere de energie electrică, ca oamenii să se întoarcă unul la altul? Vezi, și s-a mai ieftini atunci!? Și vom găsi mai multe cuvinte pentru fiecare, și vom memoriza mai multe nume dragi, privind la stele și nori?..

Nu toate urmele se văd, și nu toate rănile se vindecă. Câteodată durerea cuiva rămâne ascunsă de toți…

Există dureri pentru care e puțin sa spui ”Iartă-mă”, dar – Domnul să ne judece!

❤  SV 

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2017/08/27/ciudata-lume-independenta/

O istorie de Paște

Odată-n zi de Paști, eu mi-am croit un drum, Pe șine, trenul vesel tutuia. După geam ca-n monitor câmpiile zburau. M-am sprijinit de scaun, versând în somnul lung.

Mă odihneam de griji, ele mereu prin fugă… În suflet pace, la Domnul vin cu o rugă, De sănătate, dragoste și binecuvântări, – Lumină, Doamne, trimite-ne din cer!

Se auzi un foșnet, eu ochii întredeschid: Întrase un vecin. De chipul lui, surprinsă, Nefericit și singur, așa mi s-a părut. Privea tăcut și trist în punctul lui de țintă.

Dar drumul era lung, pe Domnul întrebam, Să mă încumete, ce pot vorbi unui strain, Și am pornit eu despre vreme, peisajul de după geam, Vecinul supărat, se-nviora, tăcând…

Încetul cu încetul, vecinul răspundea, Și despre soartă brusc dori ca eu să aflu, La penitenciar a fost închis mulți ani, Familia l-a uitat; pentru un fapt teribil.

Aduse doar necazuri, de scârbă bolea mama. La ale lui scrisori nu răspundea nici tata. Și frații au uitat demult de el. Voia să-și repare viața, cu dor, păreri de rău…

Mi-a spus că a trimis o veste acasă. Că trece pe-alături de baștina lui dragă. Și dacă toți îl iartă -să-atârne de o creangă O panglică gălbuie, ca inima să-i ardă…

Ne apropiam de o curbă, acolo-i Casa lui. Vecinul palid, de teamă – nu privi… Doar eu, cu ochii-n direcția aceea, Strigam brusc fericită: „I-a uită-te, amice!”

Privi și el în geam, cu spaimă, tremurând… Sute de panglici galbeni – se prinseră-n copaci! A înțeles că-acasă e așteptat, iertat demult…

Și-au ieșit să-l întâlnească mama, frații… cu tot satul!

• Hristos a Inviat!                           

Aprilie, 2020. S. Vizitiu

 Sursa> https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/04/19/o-istorie-de-paste/

Pastele Domnului

Paștele nu e cozonac sau ou.

Nu e deloc băutură.

Paștele, e sângele lui Christos!

Era mort, acum e-n Viață…

Asta sărbătorim noi cu tine!

Paștele e – Christos a Înviat!

• Adevărat a Înviat!

– Adevărul – cu suflet se-anunță!

A murit, și – a ÎNVIAT pentru totdeauna!

Un eroism, al Domnului faptă,                                                     

• E minunea!

Pentru tine, pentru a nu-L uita!

Să-nveți a ierta, a binecuvânta…

Și întotdeauna să-L proslăvești!

Nu odată în an, – În fiece zi!

Iartă! Iubește! –

În suflet să menții Pace.

Chiar și atunci când nu realizezi,

Și-un Bine să faci nu izbutești…

Christos se renaște în inimile noastre!

Aceasta – înseamnă Paște!

❤ ❤ ❤

 19 Aprilie, 2020, S. Vizitiu

#PasteleDomnului, #VersuriSVizitiu, #HristosaInviat! #Iertare, #binecuvantare, #pastefericit

Sursa> https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/04/19/pastele-domnului/

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/04/19/o-istorie-de-paste/

Planuri după pandemie

Atunci când totul se va termina, voi ieși și voi pleca… De fapt, am multe speranțe, planuri, idei. Voi îmbrăca o bluziță cremă cu panglici, voi ieși din casă, voi întra în Pegas și mă voi așeza la o măsuță lângă geam. Voi deschide lăptopul. Voi comanda o cafeluță spumoasă cu frișcă. Eclair, probabil, și o salată cu crevete. Voi închide lăptopul. Îmi voi bea cafeaua încet, și voi privi îndelung prin geam.

După geam, ca întotdeauna, vor păși oamenii. Mai mulți coboară din mașini, pentru a se aproviziona cu alimente din marketul de alături. Iar la ușa de întrare în holl, stă o bătrânică cu pălărie și un buchețel de flori, pe care speră cineva să-l cumpere. Ea mereu stă acolo, de câte ori trec, ea este cu diferite pălării pe cap, și cu floricele miniatiure în mâni. Pur și simplu stă, micuță cum este, zbârcită și plăcută la chip. Ca un manechin cuminte. Uneori oamenii șe milostivesc și-i întind bani, fără să ia buchețelul. Totuși avem moldoveni cu suflet, plini de compasiune…

Dar, eu șed la măsuță, și cuprind prin imagini mai multe persoane care trec pe aici. Sunt foarte diferite, precum și eu în varia stări de spirit… Ele vor fi frumos îmbrăcate în multiple lucruri vestimentare, numaidecât va fi și bătrânica în fața lor, cu pălărie și floricele de câmp… Va întra un gentleman, cu un mic reticul și ochelari. Va urca în restaurant, va privi cu aere de imperator în jur și va semnala chelnerului: „Sunt aici, am nevoie de o masă pentru două persoane”. Zece minute mai târziu va apărea o domniță într-un sacou de tweed cu coatele de piele de căprioară și se va așeza alături de „imperator”. Îi va spune:„Ah, ești un adevărat cavaler astăzi!” Vor râde împreună și vor comanda prânzul.

Eu voi sta mult timp, și voi studia ca de obicei oamenii, cerul, norii, culorile și numerele mașinuțelor, desigur și bătrinica care va pleca obosită… Până, și eu voi înțelege că e timpul.

• Dar Tu?                                                                         

Când se va termina totul, ce vei fi?

Pentru a fi în minți sănătoase, trebuie să-ți planifici viața.

Marea, soarele, granițele deschise – acum toate acestea arată ca niște vise îndrăznețe! Fie ca cât mai curând să se realizeze, să se transforme din vise în planuri, și ca nimic să nu ne amenințe viața! Dar acum #stămAcasă până trece pandemia nenorocită cu covid19! Să fim cuminți, cum ne spune premierul, și are dreptate. Să ne inspirăm pentru ca mâine să fim fericiți, să realizăm că am trecut de grele cumpene, în fine…

Numaidecât trebuie să te asiguri măcar cu o zi dintre altele pentru sine. Să te ridici din pat oricând dorești. Să-ți bei ceaiul din mentă sau o cafea aromată. Să te plimbi încet. Să te rătăcești printre străzile preferate ale Chișinăului, acum doar în imaginație. Sau poate să petreci întreagă zi în pijamaua de flanelică, răsfoind paginile din cartea iubită ca Pe aripile vântului sau Mândrie și prejudecată… Să te bucuri de noua modă: în loc de rochie o pernă. Să te ocupi, în cele din urmă, cu ceea la ce visai demult. Ia un aparat de filmare, sau mai bine pensule și vopsele pe pânză. Să coci o plăcintă de sinestătător. Să înveți japoneza, sau primele buchii din franceză. Pur și simplu, să-ți trăiești o zi cu acea viață la care visezi. Să fii tu însuți. Pur și si simplu, să fii fericită.

De ce să apuc mâine ziua de ieri? Amprente confuze care să ne amărască? Trăiesc Azi pentru Mâine, și vouă vă recomand!

Duminica voi spune tuturor „Hristos a Înviat”. Și de fapt, El ne demonstrează că Adevărat a Înviat – în fiece zi! Sănătate și Pace în suflet! 

❤ Svetlana Vizitiu

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/04/14/planuri-dupa-pandemie/

Dina Ciocanu. ”Fântâni fără ciutură”

Nu este o persoană foarte sociabilă, nu vorbeşte mult, dar atunci când dispune de timp liber, te ascultă ore în şir fără să te întrerupă. Destinul adesea îmi oferă cunoştinţe cu personalităţi interesante, a căror poveste de viaţă ulterior devine publică. Una dintre ele (mai apropiată de suflet) este prietena mea frumoasă şi modestă, Dina Ciocanu, cu care ne-am cunoscut la o maternitate din Chişinău, cu timpul ne-am legat şi mai strâns prietenia. Au trecut peste 22 de ani, lipsa de timp şi depărtarea cauzată de multiplele migraţii ale Dinei în căutare de sine, în munca depusă pentru a-şi ajuta financiar familia şi în scrierea celui de-al doilea roman care este gata de editare, – toate acestea nu s-au răsfrânt asupra relaţiei noastre, precum se întâmplă deseori cu alte persoane cu care ne întâlnim zi de zi… Am înţeles că anume de caracterul Dinei depinde comunicarea şi starea noastră de spirit, pentru că eu, într-adevăr, sunt o persoană foarte greu de tolerat în discuţii. O prietenă, cu anii departe  de tine, şi în acelaşi timp, mereu aproape la nevoie – în orice moment critic sau cel aniversar! Am învăţat multe lucruri de la ea despre dezvoltarea personală, întru modelarea Eu-lui propriu, – de fapt, a fost o etapă în viaţa mea, când am realizat că nu mai pot continua să fiu precum am fost şi contribuţia Dinei este enorm de mare (ea nici nu ştie despre acest lucru).

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/12/12/dina-ciocanu-fantani-fara-ciutura-la-multi-ani/

     S-a născut de Sf. Andrei,  pe 13 decembrie, în fine, anume în ajun mi-am dorit să scriu despre ea ceva şi să afle toată lumea. A scris un roman ‘’Fântâni fără ciutură’’, omenirea încă va cunoaşte progresul acestei cărţi în următorii ani ai secolului XXI. Munca Dinei Ciocanu asupra acestei lucrări îmbină starile de spirit decadente ale istoricului Iurie Colesnic, stilul subţire clasic al surorilor Bronte, realităţile dure ale deportărilor secolului XX şi ale timpului nostru prezent… Capitolele cărţii sunt pătrunse de emoţii, tonalitatea lor nu este dată să fie cunoscută tuturor. Dragostea şi recunoştinţa pentru soţul ei Mihai, pentru copiii Eugeniu şi Nicu şi nepoţelul micuţ… Pentru Pământul pe care s-a născut. Acei care au citit cartea Dinei (un alt roman va apare în curând), vor retrăi mult timp istoria scrisă de ea, genial şi atât de simplu şi apropiat nouă, redată prin confesiunile soţului şi familiei lui. 

‘’Fântâni fără ciutură’’ Dina Ciocanu.  Valoarea istorică a acestui roman nu este pusă la îndoială! Acest monument, strâns legat de istoria unei perioade importante din a doua jumătate a veacului XX, – Basarabia, oamenii şi deportările, – toate se întrunesc în acest roman. Problema accentuată de autoare este mult mai vastă. Sunt scoase în relief lucruri intangibile, care sunt mult mai importante decât cele materiale. Sunt acelea care formează identitatea naţională! Însă aceste lucruri le poate realiza doar o persoană cultă şi educată, care are principii şi este capabilă să conştientizeze valoarea istoriei şi culturii noastre naţionale. Şi dacă omul e unul indiferent, ignorant, atunci nici nu are nevoie de explicaţii. Omul care ţine la Patria lui va înţelege. Cu părere de rău, majoritatea funcţionarilor, ajungând la poziţii înalte, nu realizează ce înseamnă o istorie veritabilă, ce înseamnă patrimoniul cultural şi cât de dificile sunt consecinţele pierderilor… Dificile de înţeles pentru demnitari, dar nu şi pentru noi, urmaşii:

”…Acel cineva îi șopti lui Vlaicu să tacă – va vorbi el și îl va scoate degrabă de sub arest. Profesorul îi spuse obosit că nu are nevoie de dânsul. Privindu-i în ochi pe acei de-i hotărau soarta, se apără singur, povestindu-le despre niște amintiri de-ale tatălui său, despre beciurile prin care trecuse, începând de la Fântâna Albă. Câte fântâni de acelea fuseseră și, după atâtea decenii, câte vor mai fi fiind, dar nu cu apă cristalină, ci pline de lacrimi și de durere? Îi întrebă: câte? și aşteptă răspunsul. Se suciră nerăbdători în fotoliile înalte, priviră plictisiți.
Trei zile… cinci zile… fără apă și aer, jumătate de viață… viața întreagă… fără țară și identitate… Cam acestea fură verdictele.”

– Vă recomand cartea! Urmaşii noştri au tot dreptul să cunoască istoria şi tradiţiile naţionale din trecut, întru păstrarea acestor valori nepreţuite!

”FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ este istoria mea și a ta, a noastră. Dina Ciocanu arată durerea unui neam și puterea acestuia. Totul în 352 de file de suflet și viață”.

https://www.youtube.com/watch?v=MMl7HxG9aJ8

La mulţi ani, dragă Dina, dragă prietenă! Ani Fericiţi şi mulţumiţi de viaţă şi de prieteni în continuare! Realizări furtunoase şi cât mai multe cărţi reuşite !

”Fântâni fără ciutură este istoria unui neam, este povestea unei familii, care transmite din generație în generaţie dragostea față de neam, limbă și tradiție. Vă invităm să retrăiți alături de eroii cărții istoria noastră, a tuturor, a bunicilor noștri. Nea David, Vlaicu, Sofia, Alexandra sunt cei care își trăiesc viața, unii fiind deportați, alţii existând cu durul adevăr că au fost lipsiţi de dragostea de mamă, tată, bunic. Atunci, un sistem a distrus suflete, familii, totuși noi ne-am păstrat dragostea față de patrie. Astfel, Dina Ciocanu a transpus cu o deosebită măiestrie viața unui popor într-un singur roman, unul care îți atinge cele mai sensibile coarde ale sufletului.” (Eugeniu Caţaveică)

Alte surse: http://stratoncristina.wixsite.com/dinaciocanu/bio

”Mă numesc Dina Ciocanu. Mă trag din nordul Moldovei, m-am născut în Rediul-Mare, Donduşeni, am copilărit în satul Ocolina, raionul Soroca. Prima mea specialitate a fost soră medicală de reanimare. Am lucrat 10 ani în secţia de reanimare a Spitalului Republican pentru copii. Între timp, am absolvit facultatea de litere a Universităţii de Stat din Moldova. Am lucrat 1 an la catedră, în calitate de laborantă. Predam şi ore de gramatică…”

https://www.facebook.com/fantanifaraciutura/

Eugeniu Cataveica

acum aproximativ 5 ani      

RECENZIE LA LUCRAREA ARTISTICĂ "FÂNTÂNI FĂRĂ CIUTURĂ"

Pentru unii, trecutul e asemenea pomului pe care l-ai sădit şi îngijit, iar acum guşti din fructele sale dulci. Pentru alţii, trecutul nu e altceva decât un plod degerat, al cărui gust încerci să-l uiţi. Un lucru însă este cert: dacă ignori trecutul, rişti să pierzi viitorul. Ori, esenţa viitorului nu e în ceea ce va fi, ci în aceea cum va fi.
Trecutul e asemenea unei umbre. Încetăm să-l observăm, dar ne însoţeşte la fiecare pas. Viitorul e asemenea unei raze de soare. Din ce direcţie nu ar lumina, umbra nu va înceta să ne călăuzească.
Întrebarea pe care fiecare dintre noi trebuie să şi-o pună la un moment dat este: vreau eu oare să devin una cu umbra, sau prefer să mă contopesc cu raza de soare?
Lucrarea artistică „Fântâni fără ciutură” ne dezvăluie calea pe care încearcă s-o parcurgă protagoniştii, încercând să iasă din umbră, cu speranţa de a vedea acea rază de lumină care le-ar tranforma simpla existenţă în ceva ce poate fi numit „viaţă”.
Opera Dinei Ciocanu se axează pe acele valori care determină calitatea vieţii: speranţă, curaj, dârzenie, acţiune. Totodată, lucrarea scoate în evidenţă şi acele vicii care pun în pericol însuşi sensul existenţei: smirenie, frică, laşitate, refugiere. Dar care sunt valorile pe care le-ai acceptat tu? Răspunsul la această întrebare va determina modul în care vei percepe esenţa lucrării „Fântâni fără ciutură”.
Cartea este divizată în două părţi. Prima parte ne vorbeşte despre trecutul sumbru. Cine am fost şi cine am devenit. Ce am avut şi de ce am fost lipsiţi. Sub aspect istoric, autoarea redă evenimentele pe care toţi le cunosc, dar despre care mulţi preferă să nu vorbească: ocupaţia sovietică în toiul celui de-al doilea război mondial; tranformarea individului şi lipsirea acestuia de individualitate; comdamnarea personalităţii în favoarea „interesului comunităţii”. Pentru a supraveţui infernul, eroii au fost nevoiţi să treacă prin foc: foamea, deportările, pierderea celor apropiaţi şi renunţarea la toate drepturile naturale în scopul prezervării unui singur drept oferit la naştere – dreptul la viaţă. Autoarea pătrunde în conştientul nefericiţilor indivizi şi scoate la suprafaţă starea sufletească a fiecăruia din ei. Lecturând acele pagini, te simţi în pielea lor. Priveşti evenimentele tragice prin ochii acestora. Îţi ştergi cu durere lacrimile pe care ei le varsă. La finele primei părţi, ajungi să conştientizezi, cu tristeţe, că fiecare din indivizii protagonişti şi antagonişti sunt, de fapt, reflectări palide ale apropiaţilor noştri care au supraveţuit acea perioadă întunecată sau care au fost sugrumaţi de ea.
A doua parte a lucrării „Fântâni fără ciutură” ne dezvăluie viaţa celor care au supraveţuit regimul totalitar de ocupaţie sovietică după căderea acestuia şi după obţinerea „independenţei” de către patria mamă. Un nou capitol din viaţă, un nou set de provocări. Ori, căderea imperiului asupritor nu echivalează cu anihilarea elementelor nocive ale acestuia. Mai mult decât atât, atrocităţile care ne sugrumau deschis, continuă să facă acelaşi lucru, dar într-un mod mai subtil, de după culise. A căzut cortina de fier, dar peretele a rămas. Unii încearcă să sară peste el pentru a găsi lumina, alţii preferă să se adăpostească în umbra lui. A doua parte a lucrării relevă în mod egal soarta ambelor categorii. Protagoniştii încearcă să recapete ceea ce au pierdut, ceea ce le-a fost luat. Antagoniştii, pe de altă parte, tind să prezerveze cenuşa focului care a inhibat miezul vieţii generaţiilor trecute. S-a schimbat regimul, dar nu s-au schimbat mijloacele. Regăsim aceleaşi stări: durere, suferinţă, asuprire. Totodată, acestea nu reuşesc să stingă complet speranţa, tendinţa şi individualitatea. Vor face oare faţă eroii noilor provocări? Vor reuşi să renunţe la viciile trecutului pentru a crea un viitor mai bun? Răspunsul la aceste întrebări le veţi afla la finele lucrării.
Stilul de expunere ales de către autoare este unul hibrid. Evenimentele sunt redate prin prisma viziunii personajelor, în diferite momente ale istoriei. Expunerea ordinară este însoţită de elemente de abstractism. Rolul acestor elemente este de a marginaliza unele momente cheie şi de a scoate în evidenţă diverse stări care nu pot fi redate prin prisma caracterizării obişnuite.
O trăsătură specifică a lucrării este abundenţa simbolismului. Denumirea satului de unde începe totul, clopotniţa, voievodul, deplasarea continuă a cadavrului, şopârla, laboratorul, vârtejul şi fântâna sunt doar câteva din multiplele simboluri care oglindesc un adevăr umbrit. Farmecul acestor simboluri constă în aceea că permit cititorului o libertate a interpretării limitată doar de imaginaţia acestuia.
Lucrarea nu va pune toate punctele pe „i” şi nu va oferi răspuns la toate întrebările. Aceasta nici nu este necesar. Vindecarea rănilor trasate de regimul totalitar e un proces continuu, care persistă şi în ziua de azi. Zidul ce ne desparte de valorile sufleteşti prejudiciate nu poate fi doborât dintr-o dată, ci trebuie înlăturat cărămidă cu cărămidă.
O ultimă întrebare la care nu găsim un răspuns evident constă în aceea ce reprezintă „fântâna fără ciutură”. O fi o stare la care încercăm să ajungem fără să avem mijloacele necesare? Sau poate o promisiune ce nu poate fi realizată? Într-un final, răspunsul la această întrebare îl vom găsi nu pe faţa paginelor cărţii, ci în adâncul propriului suflet. (Eugeniu Caţaveică)

Svetlana Vizitiu

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2016/12/12/dina-ciocanu-fantani-fara-ciutura-la-multi-ani/

Rugaciunea

Femeia a încercat să se roage, dar nu-și putea aminti nicio rugăciune.

Pentru ce avea nevoie de rugăciuni, atunci când nu mai exista un sens în viața ei? Înainte. Dar, acum… Ca de obicei, totul e la momentul nepotrivit. Atunci femeia din nou s-a adresat la Dumnezeu în limba pe care o știa ea. Cu aceleași cuvinte cu care vorbea și înainte în discuții și la supărare pe El, însă abia acum… ceva s-a schimbat. Nu erau insulte și reproșuri, nu erau amenințări și blesteme în cuvintele femeii: erau înțelepciunea rănită, puritatea smereniei și… un ocean de dragoste enormă:

– Doamne, eu de multe ori ți-am spus cuvinte urâte, pline de obidă. – Iartă-mă, dacă poți. Am urât viața, și pe sine, – Iartă-mă. Eu n-am putut și nu voiam să iubesc, – Iartă-mă! Nimic nu cer pentru mine, și nu există milă pentru mine, în inima mea care atât de mult timp îmi otrăvea viața.

Vreau doar să te rog: indiferent ce vei decide Tu, Doamne, să fie așa, cum dorești! Dacă este posibil, atunci îndepărtează durerea copiilor mei, și permite-mi să împărtășesc durerea lor cu a mea, căci nu există nimic mai grav pe acest pământ uman decât ca o mamă să vadă suferința copiilor ei…

– Mulțumesc, Doamne, că m-ai ascultat, știu că mă auzi!..

A doua zi, medicul șef anunța femeia că diagnoza anterioară nu s-a adeverit și copiii ei sunt perfect sănătoși…

• Doamne ajută!

❤ Svetlana Vizitiu

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/04/11/rugaciunea/

Maica mea

Maica mea

Privește în geam                         

Zi și noapte

Trează…

Gânduri deapănă

În rând –

Ea la Domnul

Se roagă…                                                                                       

Toate gândurile bune –

Maica – ne -adresează,

Că salvând

De frământări

Cel de Sus –

Veghează…

Niciodată răsfățată,

Maica – a dus greul…

În medicină de un secol,

Experiența-i – Eu-l…

Uneori neînțeleasă,

Calmul l-a păstrat mereu,

Pentru a menține pacea

Și – a reușit în ani

Cu greu…

Firicel de-nțelepciune

Ne-a legat – într-o breaslă,

Ridicând o rugăciune

La unirea noastră.

Circa 60 ani – cu tata –

Au creat iubirea,

Cu așa icoană-n artă

A prins rădăcini –

Fericirea…

Cea duioasă,

Cea frumoasă,

Dulci urări ne spune

Ca-un profet

Cu rugăciune –

Nimic mai bun pe lume…

Aș dori cu multă slavă

S-o descriu pe mama,

Nod în gât cu lacrimi,

Nici maica nu mă lasă…

Realizez târziu –

Mămica e pe lume

Una…

Nimic nu lăsăm în urmă!

Vreau să fie sănătoasă!

Alături de noi.

De tata…

• Doamne, ajută-n-toate!…

(De ziua nașterii Mămicăi mele – 8 aprilie 2020, SV)

https://impresiidinviatasicarti.wordpress.com/2020/04/08/maica-mea/