joi, 15 decembrie 2016
joi, 8 decembrie 2016
marți, 29 noiembrie 2016
marți, 4 octombrie 2016
joi, 22 septembrie 2016
joi, 25 august 2016
luni, 8 august 2016
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/08/08/o-zi-de-urgenta-la-spital/
O zi de urgență la spital
Astăzi, fiul meu a fost luat de urgență la un spital. Problemele s-au început în secția de așteptare a pacienților. Medicii roiesc unul după altul în verificarea numelor noilor sosiți, dispar rapid, fie sunt preocupați de scrierea foilor de boală cu investigații de analize și tratamente. Impresia stupidă, că aceste rapoarte le i-au o grămadă de timp, și pentru pacienți nu le rămâne timpul necesar, – persistă incontinuu, or, numai eu așa cred? Iată așa, primul medic, a scris ceva în hârtie, apoi a dispărut.
Fiul meu geme de durere, vine medicul, scrie îndreptare la UZI. O problemă grandioasă pentru mii de moldoveni, și pe care guvernul nu o mai rezolvă, de fapt, toate legile și hotărârile sunt împotriva drepturilor omului, decisive nu în apărare, din contra… Fiul meu nu dispune de poliță de asigurare, are 21 de ani, lucrează din când în când, nu are un loc stabil de muncă, deci, nici poliță, pe care nici un patron nu dorește să o perfecteze în mod legal. Statul, fie, guvernul cunoaște acest lucru, dar închide ochii, – atunci ce ne rămâne sa facem, nouă, bieților cetățeni supuși? Să achite cele circa sașe mii, de unde dacă ești șomer? Deci, nici să muncim normal, nici salariu, dar să achităm polița în mod obligatoriu, altfel, ești amendat, pus la răcoare etc… Guverne, înțelegi unde bat eu? La neputința ta de a stabili ordine în această țară. Vor fugi toți, și cu cine vei rămâne?
Fiul meu geme de durere, vine medicul, scrie îndreptare la UZI. O problemă grandioasă pentru mii de moldoveni, și pe care guvernul nu o mai rezolvă, de fapt, toate legile și hotărârile sunt împotriva drepturilor omului, decisive nu în apărare, din contra… Fiul meu nu dispune de poliță de asigurare, are 21 de ani, lucrează din când în când, nu are un loc stabil de muncă, deci, nici poliță, pe care nici un patron nu dorește să o perfecteze în mod legal. Statul, fie, guvernul cunoaște acest lucru, dar închide ochii, – atunci ce ne rămâne sa facem, nouă, bieților cetățeni supuși? Să achite cele circa sașe mii, de unde dacă ești șomer? Deci, nici să muncim normal, nici salariu, dar să achităm polița în mod obligatoriu, altfel, ești amendat, pus la răcoare etc… Guverne, înțelegi unde bat eu? La neputința ta de a stabili ordine în această țară. Vor fugi toți, și cu cine vei rămâne?Fiul meu, în continuare, geme de durere. UZI demonstrează, că totul e curat, Slava Domnului, de aceea, nici n-am regretat cele 181 de lei, la început, achitate pentru investigare doar la rinichi… La casă, casierița preocupată cu discuția la mobil, mi-a spus să aștept ”zece minute”. Aștept. Deci, ar trebui sa urmeze analiza sângelui și a urinei… Două ore, se pare că medicul uitase de noi… Observ primul medic or tot el, asistentul medical, – déjà fără halatul alb, cu un geamantan pe umeri, se pornește cu ”la revedere”… Îl opresc, întreb, ce facem mai departe, de ce nu dau rezultatele, sau, să-i facă ceva contra durerii. Ah, da, s-a amintit, se apropie de o asistentă, îi spune ceva, și pleacă, căci, orele lui de serviciu, pe azi, s-au terminat! Apoi, o asistentă ne spune să așteptăm rezultatele. Apoi, că trebuie să vină medicul. Acela vine, și la fel, ne spune să așteptăm. Fiul geme. Achităm 45 de lei pentru șeringa de sânge din venă. Așteptăm. Oamenii în halate albe, albastre, verzi, roiesc în continuare, ca niște albinuțe, unul după altul, întrând, ieșind… Achit consultația medicului 20 de lei… Fiul geme…În tot acest timp, curente de aer prin toate coridoarele spitalului, în salonul pentru bărbați și condiționerul în funcție… Eu încep a strănuta, să suflu în salfeticuță. Și să alin durerile fiului meu, masându-i spatele încetișor. Apoi, vin alți doi medici, spun că rezultatele îs foarte rele, că fiul trebue urgent internat… Eu sunt de acord, iar fiul refuză, ținând cont, că e prea scumpă internarea de zi cu zi… Apoi, un omuleț bun în halat alb, după ce i-am spus, că și sora mea e medic de categorie superioară, care întreabă de acțiunile lor de mai departe, se face interesat de boala fiului meu, și îl trimite să i se facă o șeringă contra durerii, și chiar a mers personal cu el, să treacă fără rând. Îi mulțumesc mult pentru acest lucru. Aștept la registratură. Vine fiul și cere zece lei, că trebuie să achite pentru înjecție. Durerea parcă s-a mai diminuat, el vine peste vreo zece minute și spune, că asistentele s-au încuiat, și el nu le poate da cele zece lei ))) Banii rămân la registratură, ca apoi să ia adresa la asistentele încuiate în biroul lor. Așa deci, fiul refuză spitalizarea,mai departe, aflăm, că analiza de sânge a fost confundată cu a altui pacient, că la sânge e tot bine. Doar cea de urină a demonstrat, că a fost o ”pietricică”, bat-o vina… Și badaprosti, a avut doar o pietricică, care a ieșit benevol și fără intervenția medicilor… Ca prin minune, de aceea și a gemut fiul meu de durere…
A rămas să ne continuăm tratamentul la domiciliu… Doamne ajută! Și în continuare, atâtea impresii rămase, cu dezamăgiri în societate noastră, în medici indiferenți, care muncesc ca roboții la sens direct, dar déjà nu mai simt nimic, obișnuiți cu durerea oamenilor în fiecare zi, și nicio lege nu mai contează în mod obligatoriu…. Credeți că eu dau vina pe medici? Nu! Am redat o zi din viața lor și a noastră. Cea obișnuită a moldovenilor de rând. Dar cu o durere în suflet, persistentă pe viitor. Cu o ciudă pe alți oameni, care nu au nicio legătură cu istoria de azi… Bine, se tratează fiul meu, dar mai departe rămân cu o frică în sân, eu nu voi mai fi, ce va face el mai departe, de unde bani pentru tratamente, pentru poliță de asigurare? La bursa muncii, ești obligat să treci niște cursuri de trei luni, și capeți o poliță de șomer. Unde e logica, vă bateți joc, țară degradată?
Până la anul viitor, locuri de muncă nu mai sunt, și cine știe, dacă și la anul vor fi? Sănătatea contează, dar pentru cine? Doar pentru părinți și copiii lor, că străinului de străni il doare în cot. Aha, și guvernul a obligat ”farmaciile” să schimbe politica lor de jefuiere a clienților, și tot așa, an de an, prețurile cresc și mai mari! – Verso și vezi, statule, nu schimba legile doar pe hârtie, mai trăiește cu noi în rând și ”rugumă” faptele reale! Poate sunt și eu de vină cu ceva, accept atunci sugestii și propuneri cu plăcere, dar rămân o mamă șocată de atitudinea și mentalitatea moldovenilor… Desigur, nu suntem unicii pacienți, de aceea și pledez pentru toți care se întreabă ce să facă în aceste cazuri când nu pot disponibiliza de dreptul lor de a fi sănătoși?
În interior, demnitarul simte o mare compasiune pentru cei săraci, vulnerabili, pentru tot soiul de nevoiași. Este un lucru bun. Dar rezultatul acestei compasiuni vine oare dintr-o acțiune făptuită nu doar teoretic? ”Transmite-ți acestor sărmani, bătrâni, copii că eu mă gandesc la ei”? Dacă e așa, atunci cine are nevoie de gândurile, cuvintele tale, omule? Copiii mor în fiecare zi din cauza că milioane de oameni își spun sie, că să-ți faci griji, să retrăiești pentru sărmani este la fel de bine, ca și cum să faci real acest lucru. Un mecanizm al lăuntricului controlat de partea leneșă a creierului nostru, care ne protejează de acțiuni reale. Ai privit un clip video despre un sărman copil, și crezi că gândul tău cel bun este de-ajuns? În van! Oamenii mor în fiece zi, și tu ce faci? Și ce a făcut societatea cu asemenea gânduri? Mergi și investighează cazul, află de ce anume au nevoie, și ajută-i! Oamenilor le pasă doar de ceea ce pot obține din voi. Iar dacă nu se poate obține ceva, se fac nu doar indiferenți, – ironizează și nu lasă nicio speranță la schimbări pozitive în această societate bolnavă…
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/08/08/o-zi-de-urgenta-la-spital/
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/08/05/impresii-si-lucruri-marunte/
Impresii din lucruri mărunte
De la balcon… 
Jos, pe un teren se plimbă o familie cu un câine… Părinţii, cam de 40 de ani, fiica lor – de circa 15 ani. Câinişorul face ’’kaka’’ pe iarbă, şi mama adună rezultatele într-un pacheţel. Apoi îl aruncă într-o urnă. Chestia nu e în ceea, că am văzut ceva real, şi pentru prima dată în Chişinău.
Jos, pe un teren se plimbă o familie cu un câine… Părinţii, cam de 40 de ani, fiica lor – de circa 15 ani. Câinişorul face ’’kaka’’ pe iarbă, şi mama adună rezultatele într-un pacheţel. Apoi îl aruncă într-o urnă. Chestia nu e în ceea, că am văzut ceva real, şi pentru prima dată în Chişinău.Eu la copil m-am gândit. Iată, ei se plimbă, discută în rusă, şi fiica se uită cum mama adună fecaliile câinelui. În ciuda limbii ruse, acest adolescent, atunci când va creşte mai mare, cu lumea rusă categoric va fi incompatibil. Nu poţi să strângi după sine şi să strigi: Rusia e o ţară măreaţă. E un antagonism de apă pură, excludere fizică. Persoanele, care strâng pe stradă rahatul după câinii lor, niciodată nu-l vor chema pe Putin, nu vor parca pe trotuare sau la staţii, şi nu-şi vor vinde voturile pentru două sau mie de lei la alegeri. Iată aşa mărunţişuri. Adică, procesul merge. Trebuie să mai aşteptăm un pic. Şi, noi, desigur să corespundem cerinţelor necesare, să respectăm valorile morale şi culturale. Europa nu e o plimbare dus-întors. Iată aşa, impresii cu lucruri mărunte ale vieţii
Am o Întrebare pentru fermieri, țărani, cei care cresc găinuşe – prepeliţe, pătrunjel-mușețel, și chiar muștar. Aveți nevoie de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare? E util pentru ceva? Ei bine, puii mai bine se ouă, sau o vaca se mulge mai repede? e doar una din ministere, mai sunt şi altele ca cele ale Sănătăţii, Sociale, Culturii, Educaţiei…
Se spune, că înainte de moarte nu te mai saturi să tot respiri din aromele naturii, dar să încerci să munceşti şi să câştigi pentru următorii doi ani înainte de a stabili careva reguli sau a întroduce unele legi, – este chiar foarte posibil… Lăcomia – este un sentiment tare dur. Anume ea, lăcomia, învinge frica, şi nu Dragostea pentru oameni, cum cred or încearcă să ne facă să credem, unii romantici demnitari…
Nimeni, nici pe gratis nu are nevoie de lumea ta interioară… Pentru majoritatea contează doar să fii frumos îmbrăcat, să mirosi plăcut şi… să nu te bagi în discuţie cu problemele tale personale…
Pur şi simplu, aşa, să te rupi şi să mergi să ucizi, să furi, sau să loveşti în neamul tău doar pentru că a spus-o cineva din mass media sau din cutia TV… Dintr-o cutie, care a minţit ultimii 25 de ani, aceasta ne vorbeşte despre o puternică degenerare genetică…
Sasha Obama, fiica presedintelui SUA, Barack Obama, cea de 15 ani, și-a găsit un loc de muncă la un restaurant cu bucate de pește…
N-am înțeles… La ei nu se cuvine, ca pe un copil de președinte să-l aranjeze în guvern, să-l trimită la Senat sau Congresul din partidul președintelui? stranii oameni, ciudate persoane…
Citesc la un amic virtual despre oameni ”răi”. Lumea tot vorbește despre oameni răi… Mă întreb, dar tu te consideri ”rău”? Eu insist, – nu există oameni răi, ci doar cei nefericiți, nenorociți de viață, de boli, de stat, de guvern, de lipsă de bani și ajutor social, și cel mai grav: de decesul celor dragi… În cele din urmă, dacă crezi, că în fața ta e unul ”rău”, trebuie să știi, – el are nevoie de ajutorul tău! Ajută-l, oferă- susținerea ta, om bun!
Un bine nu se face pentru bani, sau reiting. Adevărul e că binele se face pentru Dreptate!
Donez trupul meu științei. Pentru viitorii oameni de știință, ca ei să știe cum arătau oameni fără tatuaje… Este interesant să ne numărăm )) …
Bunica nici nu mai spera, că nepoţelul o va vizita, dar aici, în bucătărie, brusc a apărut un pokemon foarte rar… Eh! Vârsta e doar o stare de spirit!
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/08/02/silviu-fusu-omul-surpriza-la-clubul-de-elite-impresii-din-viata-si-carti/
Silviu Fusu, omul surpriză la Clubul de elite ”Impresii din viata și cărți”
Este uimitor cum un moment atât de sensibil ne poate emoţiona profund şi ne oferă o lecţie de viaţă adevărată. Silviu Fusu.O prezenţă naţională, care a acceptat provocarea de a ne împărtăşi experienţa pe care a trăit-o la rândul său. Protagonistul a impresionat publicul prin istorii de viaţă, confesări sincere, cu reuşite şi dezamăgiri, cu recitaluri mult aplăudate… Evenimentul Clubului de elite ”Impresii din viata si carti” în cadrul Sediului Central BM ”B.P.Hasdeu”, cu protagonistul nr 61 – Silviu Fusu și moderatoarea poeta Lilia Manole (care a venit special din or. Bălţi), – ne-a dezvăluit abilităţi şi aptitudini ale unor persoane de la care ne-am fi aşteptat, dar şi ne-au surprins de această dată. Judecând după reacţia publicului, şedinţa clubului s-a dovedit a fi reuşită. Le mulțumim tuturor participanţilor pentru tot ce au făcut să fie evenimentul de succes, cu discuţii captivante, să ne bucurăm că încă mai există astfel de oameni interesanţi şi devotați oamenilor. Le transmitem multă sănătate, bucurii, liniște sufletească și tot binele din lume. 
La mulți ani, Domnule Silviu Fusu! Tuturor oamenilor de pe Pământ le doresc Pace şi inimi curate. Şi, ca astfel de talente în viaţă să raspândească Frumuseţea pe Pământul Moldova! (Svetlana Vizitiu)Vă propunem să vizionaţi filme video, dar şi sa deschideţi acest album direct în sursă: «Carizmaticul Silviu Fusu la Clubul de elite ”Impresii din viată si cărţi”»
‘‘Stimata doamna Svetlana Vizitiu!Va multumesc din suflet din partea mea, a fiicei mele si a tuturor prietenilor mei pentru seara de ieri de la Biblioteca B.P.Hasdeu!Exprim profunde multumiri doamnei Directoare si asistentilor Domniei Sale, care ne-au ajutat la derularea acestui eveniment cu n.61 – Silviu Silvian Fusu la 50 de ani de activitate artistica!
Referinţele fanilor şi ale prietenilor:
‘‘Fraţi, am fost, suntem şi vom fi! Numai dacă nu vom uita cine suntem. Lecţia de astăzi, aidoma unui vertignos fluviu, ne-a demonstrat un mult durut adevăr. Durut, dar tămăduitor. E timpul să ne iubim mai mult, e timpul să nu ne dispreţuim şi e timpul să venim acolo de unde suntem. Nu avem nimic cu alte popoare. Poporul nostru a fost dintotdeauna, milostiv, prea milostiv. Şi nu a uitat niciodată, că are o povară, numai una, cea a bunătăţii. Mult prea înţeleptul regizor, Om de teatru, personalitate emblematică în cultura noastră naţională, domnul Silviu Fusu, ne-a luminat şi ne-a tămăduit sufletele. Azi şi pentu totdeauna. Exemplu viabil, Domnia Sa crede în artă, crede în teatru, or, însuşi sufletul său locuieşte în teatru. Credinţa Dumneavoastră, distins Domn Silviu Fusu se raportează la geniala muncă a unui Sisif. Nu ne vom lăsa să ne dezmoşteanească cineva de o cultură şi de un teatru, vom aduna picătură cu picătură, lumină din lumină, ca etnosul acestui neam să nu fie călcat şi umilit, ca substanţa poetică a Creatorului să ne cucerească şi mai mult.Vă doresc, din suflet, inspiraţie şi credinţă!!” – Lilia Manole
Foto de Alexandru Statnîi
„Silviu Fusu pentru mine reprezintă omul surpriză care oferă impresia a unei punți de nădejde dintre generații. Un personaj expresiv cu o biografie bogată în spate și în viitor. Ii doresc multă sănătate și entuziasm pentru a dezvolta teatrul independent și multe alte proiecte. Sper să mai am ocazia să realizez filmări cu dumnealui fiindcă e fototelegenic și îi apreciez carisma și 
receptivitatea” – Alexandru Statnîi
receptivitatea” – Alexandru Statnîi”Am participat la ședința Clubului de elite (02.08.2016) dedicată celor 50 de ani de activitate în domeniul culturii și artei naționale a regizorului și actorului Silviu Fusu. Am rămas impresionată de dorința fiecărui: să ne cunoaștem mai bine valorile care sunt printre noi, fiindcă până la urmă, tot noi ne vom scoate din nevoi. A fost o întâlnire de suflet cu amintiri frumoase, însoțite de poezii și cîntece” – Lidia Noroc-Panzaru.
„Astazi am asistat la un eveniment deosebit, o noua sedinta a Clubului cu renumitul Regizor si actor, Silviu Fusu. Pentru mine aceasta intalnire a fost una pe care am asteptat-o cu multa emotie si care mi-a incununat pe deplin asteptarile. Cele aproape trei ore s-au scurs pe neobservate gratie personalitatii Dlui Fusu, acestui mare talent al neamului nostru, acestui filosof si patriot. M-am prins asupra gandului ca in continuarea sezatorii mi-as fi dorit sa putem viziona o versiune televizata a unui spectacol cu participarea domniei sale sau macar a unor fragmente din cele disponibile in arhiva TVM, dar pentru aceasta s-ar cere mult mai mult timp. Moderatoarea intalnirii de azi, Dna Lilia Manole a avut o mare provocare, or nu este deloc simplu sa te pregatesti pentru a prezenta o asemenea personalitate. Trebuie sa citesti mult, sa studiezi biografia si etapele carierei persoanei pe care o prezinti. Dnei a facut fata acestei provocari in cel mai bun mod. Felicitari! – De asemenea, as dori sa mai fac o mica remarca: cu parere de rau, lumea noastra nu are capacitatea de a asculta atent si de a nu intrerupe interlocutorul pana cand acesta nu isi termina discursul. Observ acest lucru la orice pas si la mai multa lume. 
Cred ca ar trebui sa educam o calitate care se cheama: rabdare si respect fata de vorbitor, intr-un cuvant, cultura ascultarii.” – Ala Pinzari
Cred ca ar trebui sa educam o calitate care se cheama: rabdare si respect fata de vorbitor, intr-un cuvant, cultura ascultarii.” – Ala Pinzari‘‘Siviu Fusu … la 50 de ani de activitate… M-am prins cu gîndul că acest Om cu merite aşa şi nu a fost luat în seamă de autorităţi… – De ce, Doamne? – Аndrei Covrig
Valentina Ciobanu: DISTINSĂ PERSONALITATE DE CULTURĂ … SILVIU SILVIAN FUSU. O lecţie de viaţă, un bilanţ, 50 ANI de activitate, Jubileu. Om luminos, plin de bunătate şi pasiune, pe care o împarte din belşug semenilor săi pe parcursul vieţii. A trecut prin momente de mari sacrificii. A luat-o mereu de la capăt şi- a rezistat. Fenomenal, ce voinţă. Admiraţie pentru puterea şi dragostea de a păstra credinţa, cultura şi istoria poporului nostru.
Silviu Fusu: Director-fondator, director general si director artistic. Regizor sef din 1987 până în prezent la Teatrul Epic de Etnografie si Folclor „Ion Creanga”, Chişinău, Republica Moldova.
https://fileviatasicarti.wordpress.com/2016/07/30/violenta-in-familie/
Violența în familie
L-am îndrăgit mai mult decât viaţa, – cel puţin, aşa credeam atunci. El era foarte frumos, avea 23 de ani, un sportiv de performanţă, cu merite şi medalii. Ne-am cunoscut atunci când eu aveam 19 ani: mergeam cu prietena mea în parc şi de noi s-au apropiat câţiva băieţi. Am discutat, apoi unul din ei mi-a cerut telefonul, şi foarte curând am început să ne întâlnim. Glumea mult, avea şi mulţi prieteni, şi toţi îl considerau un băiat de treabă. Am visat mereu la o familie tradiţională, cu un soţ puternic, responsabil, care câştigă bani, cu o soţie frumoasă, care crează ambianţă normală şi confort în casă, copii sănătoşi… El mă susţinea în toate, spunea că sunt specială şi că niciodată n-a întâlnit fete ca mine:’’Eu, deosebită, şi celelalte toate meschine şi materialiste’’. Primii ani au fost perfecţi. Între timp eu continuam studiile, și adesea visam la un viitor luminos. Uneori, aduceam vorba despre un loc de muncă, dar el spunea ’’Vom vedea’’. Mă bucuram:’’Mă iubeşte, vrea să ne asigure, e un bărbat adevărat!’’ 
El însuşi, deja lucra şi îmi spunea, că-i place când femeia e gospodină și prepară gustos, că pentru el este foarte important să fie confort în casă.
Viaţa în comun şi primele probleme. În ultimul an de facultate am trecut la el cu traiul. Făceam totul prin casă, cu toate că oboseam cu studiile, scriind și lucrarea de diplomă. Aici, au apărut primele neplăceri, atunci când mă plângeam de oboseală, el se mira:’’Care e motivul?’’ Că doar nu fac nimic, iar studiile mele sunt nişte prostii. Într-o zi am venit de la ore şi m-am culcat. El s-a întors tot atunci acasă şi a început să ţipe la mine, numindu-mă ’’leneşă’’ şi ’’proastă’’. M-am simţit teribil de ofensată şi am decis să plec de la el. Am strâns hainele mele, dar el a căzut în genunchi în faţa mea şi ruga iertare. A promis, că aşa ceva nu se va mai repeta, şi că va respecta studiile mele. Părea speriat, avea o înfăţişare atât de jalnică şi sinceră, încât eu n-am rezistat și m-am topit…
De ce l-am iertat? A fost foarte greu să cred că această persoană pe care eu o iubesc este un monstru. În faţa ochilor mei au apărut imagini cu cele mai fericite momente împreună, în care noi ne plimbam, şi el mă săruta, spunând că sunt cea mai bună… L-am iertat, mă gândeam că el e obosit, pur şi simplu, nu înţelege că mi-e greu, că se va schimba neapărat, că în realitate el mă iubeşte, iar acest scandal, – este o eroare prostească.
Nunta şi speranţe nejustificate. Lunile următoare au fost excelente. Eu studiam, el muncea… Uneori, el făcea mâncare pentru noi doi, sau mă chema la restaurant. M-am îndrăgostit din nou. Şi, în acest timp al ’’lunii noastre de miere’’, s-a întâmplat ceea ce a răsturnat viaţa mea, – noi am decis să facem un copil. Deja terminam facultatea, el avea un servici stabil. Mă apucau unele îndoieli, dar el era convingător.’’Munca nu va pleca nicăieri. Iar tu ţi-ai dorit întotdeauna o familie mare, şi trebuie să naşti, cât eşti tânără’’. Mă săruta la nesfârşit, spunea cât de mult mă iubeşete şi că doreşte să devină tată. Atunci, când am rămas însărcinată, a fost foarte fericit, mă purta şi mă învârtea în braţe în jurul odăii… La o lună după vestea sarcinii mele, noi ne-am căsătorit. În a patra lună de sarcină, mi-am apărat teza de diplomă, şi am rămas să stau constant în casă, probând rolul de gospodină a casei. Al meu, deja soţ şi viitor tată al copilului nostru a promis să mă sprijine, să mă întreţină financiar, să mă iubească şi să nu mă refuze în nimic…
Dar, treptat, viaţa mea se transformă în iad. Cu fiece zi, soţul meu devenea tot mai exigent. În dimineaţă, eu trebuia să mă ridic înaintea lui ca să-i prepar dejunul. În seară, – să-l aştept cu cina caldă pe masă. Şi dacă, la început el se mulţumea cu o masă simplă, – paste cu cârnaţi, hrişcă cu carne de pui, – în curând, a început să ceară feluri de mâncare tot mai sofisticate. Apartamentul la sosirea lui trebuia să strălucească a curăţenie generală. La început, el îşi exprima dorinţele mai domol, ca şi cum în glumă. Spunea:’’Draga mea, tu la mine, desigur, că nu eşti şef-bucătar!’’, uneori, putea să-mi dea de înţeles, că banii le câştigă anume el, iar partea mea de ’’contract’’ nu se efectuează. Eu mă supăram, şi el la început cerea scuze. În sinea mea, eu îi dădeam dreptate, din nou amintindu-mi zilele noastre fericite. Mă gândeam, că dacă voi fi mai blândă şi mai afectuoasă, şi el va fi altfel cu mine, ca şi înainte.
Primul scandal. Atunci când eram în a noua lună de sarcină, s-a întâmplat primul nostru scandal. A venit de la servici supărat. Din prag a început să bâzâie vorbind aiurea. Apoi, s-a apropiat de un dulap, a trecut cu degetul pe poliţă, – acea era acoperită cu praf. A început să-mi vorbească tăios. exprimând nemulţumirea lui. Am răspuns, că sunt, de fapt, în a noua lună de sarcină. El a început să urle la mine, să mă numească în tot felul, înjurând:’’Ce naiba*** faci tu toată ziua acasă?’’ am izbucnit în plâns şi am fugit în altă odaie. El așa și n-a venit să mă mângâie, iar în dimineaţa a plecat aruncându-mi cuvintele:’’Să fie curat până seară!’’ Atunci când s-a născut fetiţa noastră, a devenit şi mai rău. Nu reuşeam nimic, nici să mă spăl. Soţul nu se simţea deranjat de acest fapt, – el cerea curăţenie şi tot feluri de bucate. Insultele lui deveneau zilnice: el se râdea de mine, spunea că sunt o proastă, de care nimeni nu are nevoie. Uneori, el devenea aşa cum era mai înainte, – vesel, distractiv, amuzant. Mă săruta, se juca cu fiica lui, și în aceste clipe, mă gândeam că totul poate fi reparat, că este doar o perioadă grea, atâta timp cât fetiţa e mică, că totul va trece şi el se va schimba în bine. Mă învinuiam pe mine, că nu-i acord soţului atenţie suficient, că nu-l iubesc precum înainte…
Viaţa insuportabilă. Într-o zi, când fiica avea jumătate de an, – eu stam cu ea în braţe la arăgaz, prăjeam peşte în tigaie, pentru sosirea lui. El a venit mai devreme ca de obicei, şi într-o stare teribil de proastă. A întrebat, de ce cina încă nu e gata. I-am răspuns, că nu m-a prevenit din timp că va veni mai devreme… -’’Deci, eu sunt de vină, târfo? Poate tu eşti o capră leneşă?’’- a urlat ei şi a luat tigaia cu peşte de pe arăgaz şi a izbit-o cu putere de perete. Uleiul călit s-a împrăştiat peste tot în bucătărie, eu am ţipat de spaimă, fetiţa a început să plângă… Soțul a blocat calea de ieşire şi a pornit cu tot corpul lui înspre mine. Am închis ochii. Eram speriată şi tremuram toată. El a lovit cu putere în peretele din spate. Eu nu puteam face nimic, – pur şi simplu, aşteptam, că va lovi şi în mine…
Momente frumoase au devenit tot mai puţine, iar în cele rele, eu mă gândeam că trebuie să plec pentru totdeauna. N-am lucrat nicio zi pe specialitatea mea. Nu am unde pleca, nicio variantă bună… Părinţii au un apartament mic, unde mai locuiesc fraţii mei, şi eu cu copilul mic, nu mă încadrez nicidecum în situaţia lor. Da, şi mi-a fost ruşine să fug la părinţi, după toate povestile mele de dragoste din partea soţului, şi cât de perfect este el…
Frica şi ruşine. Într-o zi, în cele din urmă, el m-a lovit. A venit acasă foarte beat de la o petrecere şi a început să strige din prag, că sunt o căscată, și o curvă care aduce pe ascuns bărbaţi în casă, atunci când el lipseşte. Am încercat să-l culc, să-l calmez, dar el continua să mă acuze de adulter. A început să mă bată cu cruzime. Îmi amintesc, cum m-a lovit cu pumnul în cap, apoi m-a însfăcat de păr, aruncându-mă pe podea. S-a pus asupra mea şi încă de trei ori m-a lovit în cap. Singură nu înţeleg, cum am reuşit, dar m-am rupt şi am luat-o la fugă pe scară de ieșire din bloc.
Mi se părea, că lumea se prăbușește în jurul meu. Am chemat ”urgența” și am mers la spital. Medicii m-au întrebat, ce s-a întâmplat, și eu nu am avut curajul să spun că a fost soțul meu cel care m-a bătut. A doua zi, el se tăvălea la picioarele mele și promitea, că mai mult niciodată nu se va comporta astfel. Că de vină e alcoolul. L-am iertat, n-am vrut să-mi lipsesc fiica de tatăl ei. Nu aveam bani, nici de lucru, și la părinții mei, în continuare, mi-era încă frică să merg.
Mi-era teamă să recunosc că eu – sunt acea babă lovită la ”bot”, Mă gândeam, că sunt eu de vină, că am ales acest bărbat. Credeam, că nu mă va înțelege nimeni.
Peste câțeva luni, m-a bătut din nou. De această dată, deja nici nu cerea iertare. Motivul pentru a mă transforma într-un sac de box putea fi orice: supa nu e bună, plânsetele fiicei, expresia mea facială. Eu trăiam ca în iad. Cândva eram veselă și-mi plăcea să mă distrez, iar cu soțul meu am devenit un cadavru viu. Nu mai dorem nimic, ieșeam din casă doar de dragul fetiței mele. Mă gândeam la sinucidere/
Ultima picătură a fost momentul în care el mă lovea și eram cu fiica în brațe. El dădea cu pumnii în mine, iar fetița plângea. Cu o putere supranaturală l-am împins și am reușit să fug. Am realizat, că este vorba de viitorul fiicei mele, și am decis să plec pentru totdeauna. Am sunat-o pe mama. Credeam că va spune că sunt eu de vină. Dar, spre surprinderea mea, mama m-a susținut. Mi-a spus să scriu o declarație la poliție, dar eu n-am făcut-o. Nu vreau, ca despre fiica mea să se vorbească, că are un tată criminal…
Am plecat de la el. Pentru început, a fost teribil de greu. Din nou, mă gândeam că sunt eu de vină, că nu este el chiar atât de rău. Locuiam împreună cu părinții și frații mei, pe cheltuiala lor. Dar, treptat, totul a revenit la normal. Am ieșit la servici, fiica am dat-o la grădiniță. Și atunci când au apărut banii, am mers la un terapeut. Psihologul m-a ajutat, și acum înțeleg, că ceea ce s-a întâmplat nu a fost vina mea.
Acum locuiesc împreună cu fiica mea, ea este minunată la mine, și o iubesc nespus de mult. Uneori, visez coșmaruri… În vis, din nou retrăiesc toată groaza cășniciei mele cu soțul. Mă trezesc transpirată, într-o sudoare rece. Am rămas cu o singură teamă, – că scandalurile și loviturile au avut un impact asupra psihicului fiicei mele.
Tuturor femeilor, care sunt într-o situație similară, vreau să le spun doar atât: Plecați!! Vă este frică și vi se pare că nu veți mai fi dorită de altcineva, că nu veți reuși, că nu veți descurca. Nu este așa! Din experiența mea știu, – să fii singură, chiar și cu probleme financiare, este mult mai bine decât să trăiești în frică continuă. Să nu vă fie frică să plecați, să cereți ajutor! Cu siguranță, totul va fi bine!
El însuşi, deja lucra şi îmi spunea, că-i place când femeia e gospodină și prepară gustos, că pentru el este foarte important să fie confort în casă.Viaţa în comun şi primele probleme. În ultimul an de facultate am trecut la el cu traiul. Făceam totul prin casă, cu toate că oboseam cu studiile, scriind și lucrarea de diplomă. Aici, au apărut primele neplăceri, atunci când mă plângeam de oboseală, el se mira:’’Care e motivul?’’ Că doar nu fac nimic, iar studiile mele sunt nişte prostii. Într-o zi am venit de la ore şi m-am culcat. El s-a întors tot atunci acasă şi a început să ţipe la mine, numindu-mă ’’leneşă’’ şi ’’proastă’’. M-am simţit teribil de ofensată şi am decis să plec de la el. Am strâns hainele mele, dar el a căzut în genunchi în faţa mea şi ruga iertare. A promis, că aşa ceva nu se va mai repeta, şi că va respecta studiile mele. Părea speriat, avea o înfăţişare atât de jalnică şi sinceră, încât eu n-am rezistat și m-am topit…
De ce l-am iertat? A fost foarte greu să cred că această persoană pe care eu o iubesc este un monstru. În faţa ochilor mei au apărut imagini cu cele mai fericite momente împreună, în care noi ne plimbam, şi el mă săruta, spunând că sunt cea mai bună… L-am iertat, mă gândeam că el e obosit, pur şi simplu, nu înţelege că mi-e greu, că se va schimba neapărat, că în realitate el mă iubeşte, iar acest scandal, – este o eroare prostească.
Nunta şi speranţe nejustificate. Lunile următoare au fost excelente. Eu studiam, el muncea… Uneori, el făcea mâncare pentru noi doi, sau mă chema la restaurant. M-am îndrăgostit din nou. Şi, în acest timp al ’’lunii noastre de miere’’, s-a întâmplat ceea ce a răsturnat viaţa mea, – noi am decis să facem un copil. Deja terminam facultatea, el avea un servici stabil. Mă apucau unele îndoieli, dar el era convingător.’’Munca nu va pleca nicăieri. Iar tu ţi-ai dorit întotdeauna o familie mare, şi trebuie să naşti, cât eşti tânără’’. Mă săruta la nesfârşit, spunea cât de mult mă iubeşete şi că doreşte să devină tată. Atunci, când am rămas însărcinată, a fost foarte fericit, mă purta şi mă învârtea în braţe în jurul odăii… La o lună după vestea sarcinii mele, noi ne-am căsătorit. În a patra lună de sarcină, mi-am apărat teza de diplomă, şi am rămas să stau constant în casă, probând rolul de gospodină a casei. Al meu, deja soţ şi viitor tată al copilului nostru a promis să mă sprijine, să mă întreţină financiar, să mă iubească şi să nu mă refuze în nimic…
Dar, treptat, viaţa mea se transformă în iad. Cu fiece zi, soţul meu devenea tot mai exigent. În dimineaţă, eu trebuia să mă ridic înaintea lui ca să-i prepar dejunul. În seară, – să-l aştept cu cina caldă pe masă. Şi dacă, la început el se mulţumea cu o masă simplă, – paste cu cârnaţi, hrişcă cu carne de pui, – în curând, a început să ceară feluri de mâncare tot mai sofisticate. Apartamentul la sosirea lui trebuia să strălucească a curăţenie generală. La început, el îşi exprima dorinţele mai domol, ca şi cum în glumă. Spunea:’’Draga mea, tu la mine, desigur, că nu eşti şef-bucătar!’’, uneori, putea să-mi dea de înţeles, că banii le câştigă anume el, iar partea mea de ’’contract’’ nu se efectuează. Eu mă supăram, şi el la început cerea scuze. În sinea mea, eu îi dădeam dreptate, din nou amintindu-mi zilele noastre fericite. Mă gândeam, că dacă voi fi mai blândă şi mai afectuoasă, şi el va fi altfel cu mine, ca şi înainte.
Primul scandal. Atunci când eram în a noua lună de sarcină, s-a întâmplat primul nostru scandal. A venit de la servici supărat. Din prag a început să bâzâie vorbind aiurea. Apoi, s-a apropiat de un dulap, a trecut cu degetul pe poliţă, – acea era acoperită cu praf. A început să-mi vorbească tăios. exprimând nemulţumirea lui. Am răspuns, că sunt, de fapt, în a noua lună de sarcină. El a început să urle la mine, să mă numească în tot felul, înjurând:’’Ce naiba*** faci tu toată ziua acasă?’’ am izbucnit în plâns şi am fugit în altă odaie. El așa și n-a venit să mă mângâie, iar în dimineaţa a plecat aruncându-mi cuvintele:’’Să fie curat până seară!’’ Atunci când s-a născut fetiţa noastră, a devenit şi mai rău. Nu reuşeam nimic, nici să mă spăl. Soţul nu se simţea deranjat de acest fapt, – el cerea curăţenie şi tot feluri de bucate. Insultele lui deveneau zilnice: el se râdea de mine, spunea că sunt o proastă, de care nimeni nu are nevoie. Uneori, el devenea aşa cum era mai înainte, – vesel, distractiv, amuzant. Mă săruta, se juca cu fiica lui, și în aceste clipe, mă gândeam că totul poate fi reparat, că este doar o perioadă grea, atâta timp cât fetiţa e mică, că totul va trece şi el se va schimba în bine. Mă învinuiam pe mine, că nu-i acord soţului atenţie suficient, că nu-l iubesc precum înainte…
Viaţa insuportabilă. Într-o zi, când fiica avea jumătate de an, – eu stam cu ea în braţe la arăgaz, prăjeam peşte în tigaie, pentru sosirea lui. El a venit mai devreme ca de obicei, şi într-o stare teribil de proastă. A întrebat, de ce cina încă nu e gata. I-am răspuns, că nu m-a prevenit din timp că va veni mai devreme… -’’Deci, eu sunt de vină, târfo? Poate tu eşti o capră leneşă?’’- a urlat ei şi a luat tigaia cu peşte de pe arăgaz şi a izbit-o cu putere de perete. Uleiul călit s-a împrăştiat peste tot în bucătărie, eu am ţipat de spaimă, fetiţa a început să plângă… Soțul a blocat calea de ieşire şi a pornit cu tot corpul lui înspre mine. Am închis ochii. Eram speriată şi tremuram toată. El a lovit cu putere în peretele din spate. Eu nu puteam face nimic, – pur şi simplu, aşteptam, că va lovi şi în mine…
Momente frumoase au devenit tot mai puţine, iar în cele rele, eu mă gândeam că trebuie să plec pentru totdeauna. N-am lucrat nicio zi pe specialitatea mea. Nu am unde pleca, nicio variantă bună… Părinţii au un apartament mic, unde mai locuiesc fraţii mei, şi eu cu copilul mic, nu mă încadrez nicidecum în situaţia lor. Da, şi mi-a fost ruşine să fug la părinţi, după toate povestile mele de dragoste din partea soţului, şi cât de perfect este el…
Frica şi ruşine. Într-o zi, în cele din urmă, el m-a lovit. A venit acasă foarte beat de la o petrecere şi a început să strige din prag, că sunt o căscată, și o curvă care aduce pe ascuns bărbaţi în casă, atunci când el lipseşte. Am încercat să-l culc, să-l calmez, dar el continua să mă acuze de adulter. A început să mă bată cu cruzime. Îmi amintesc, cum m-a lovit cu pumnul în cap, apoi m-a însfăcat de păr, aruncându-mă pe podea. S-a pus asupra mea şi încă de trei ori m-a lovit în cap. Singură nu înţeleg, cum am reuşit, dar m-am rupt şi am luat-o la fugă pe scară de ieșire din bloc.
Mi se părea, că lumea se prăbușește în jurul meu. Am chemat ”urgența” și am mers la spital. Medicii m-au întrebat, ce s-a întâmplat, și eu nu am avut curajul să spun că a fost soțul meu cel care m-a bătut. A doua zi, el se tăvălea la picioarele mele și promitea, că mai mult niciodată nu se va comporta astfel. Că de vină e alcoolul. L-am iertat, n-am vrut să-mi lipsesc fiica de tatăl ei. Nu aveam bani, nici de lucru, și la părinții mei, în continuare, mi-era încă frică să merg.
Mi-era teamă să recunosc că eu – sunt acea babă lovită la ”bot”, Mă gândeam, că sunt eu de vină, că am ales acest bărbat. Credeam, că nu mă va înțelege nimeni.
Peste câțeva luni, m-a bătut din nou. De această dată, deja nici nu cerea iertare. Motivul pentru a mă transforma într-un sac de box putea fi orice: supa nu e bună, plânsetele fiicei, expresia mea facială. Eu trăiam ca în iad. Cândva eram veselă și-mi plăcea să mă distrez, iar cu soțul meu am devenit un cadavru viu. Nu mai dorem nimic, ieșeam din casă doar de dragul fetiței mele. Mă gândeam la sinucidere/
Ultima picătură a fost momentul în care el mă lovea și eram cu fiica în brațe. El dădea cu pumnii în mine, iar fetița plângea. Cu o putere supranaturală l-am împins și am reușit să fug. Am realizat, că este vorba de viitorul fiicei mele, și am decis să plec pentru totdeauna. Am sunat-o pe mama. Credeam că va spune că sunt eu de vină. Dar, spre surprinderea mea, mama m-a susținut. Mi-a spus să scriu o declarație la poliție, dar eu n-am făcut-o. Nu vreau, ca despre fiica mea să se vorbească, că are un tată criminal…
Am plecat de la el. Pentru început, a fost teribil de greu. Din nou, mă gândeam că sunt eu de vină, că nu este el chiar atât de rău. Locuiam împreună cu părinții și frații mei, pe cheltuiala lor. Dar, treptat, totul a revenit la normal. Am ieșit la servici, fiica am dat-o la grădiniță. Și atunci când au apărut banii, am mers la un terapeut. Psihologul m-a ajutat, și acum înțeleg, că ceea ce s-a întâmplat nu a fost vina mea.
Acum locuiesc împreună cu fiica mea, ea este minunată la mine, și o iubesc nespus de mult. Uneori, visez coșmaruri… În vis, din nou retrăiesc toată groaza cășniciei mele cu soțul. Mă trezesc transpirată, într-o sudoare rece. Am rămas cu o singură teamă, – că scandalurile și loviturile au avut un impact asupra psihicului fiicei mele.
Tuturor femeilor, care sunt într-o situație similară, vreau să le spun doar atât: Plecați!! Vă este frică și vi se pare că nu veți mai fi dorită de altcineva, că nu veți reuși, că nu veți descurca. Nu este așa! Din experiența mea știu, – să fii singură, chiar și cu probleme financiare, este mult mai bine decât să trăiești în frică continuă. Să nu vă fie frică să plecați, să cereți ajutor! Cu siguranță, totul va fi bine!
(Povestea unei doamne drive din virtual)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)